Deputații PSRM și cei ai Partidului Șor au votat în două lecturi proiectul de lege care prevede preluarea Serviciului de Securitate și Informații din subordinea Președinției R. Moldova și transmiterea acestuia în gestiunea Parlamentului de la Chișinău.
Proiectul a fost votat în două lecturi cu votul a 51 de deputați, în timp ce opoziția protesta și scanda: „La pușcărie!”.
Autorii documentului respectiv sunt socialiștii Vasile Bolea și Grigore Novac, cei care anul trecut au elaborat proiectul de modificare a Legii Serviciului de Securitate și Informații prin care activitatea SIS-ului a trecut în coordonarea șefului statului.
Mai exact, în iunie 2019, majoritatea ACUM-PSRM a votat revenirea SIS în subordinea parțială a președintelui. Atunci socialiștii au fost de acord cu această modificare, iar acum după ce Dodon a pierdut fotoliu prezidențial s-au răzgândit și au trecut SIS-ul sub control parlamentar.
De asemenea conform documentului votat astăzi, directorul SIS urmează să fie numit în funcție de către Parlamentul de la Chișinău pe un termen de 5 ani.
Opoziția parlamentară, dar și experții consideră acest proiect drept intenția de acaparare ostilă a instituției.
Amintim că sute de cetățeni ai R. Moldova au protestat astăzi în fața Parlamentului de la Chișinău împotriva acestui proiect de lege înaintat de Partidul Socialiștilor, dar și a altor inițiative buclucașe pe care alianța neformală PSRM-Șor le-a votat pe bandă rulantă.
Preluat: https://infoprut.ro/71152-deputatii-lui-dodon-au-decis-sis-trece-in-subordinea-parlamentului.html