Autorităţile de la Chişinău au lansat un proiect de gestionare a deşeurilor menajere în câteva zone rurale din centrul şi estul Republicii Moldova. Proiectul, cu un buget în valoare de 200 de mii de euro, este sprijinit de autorităţile franceze, notează TVR Moldova.
Proiectul a fost selectat de Ambasada Franţei la Chişinău în 2018 şi va fi pus în aplicare de compania franceză „Savoine Dechets”, în parteneriat cu cinci localităţi din raionul Teleneşti: Verejeni, Ratuş, Băneşti, Chiţcanii vechi şi Teleneşti.
„Proiectul are ca obiectiv principal ameliorarea gestionării deşeurilor pentru a transforma acest serviciu public în unul inovativ şi eficient”, a declarat ambasadorul Franței în R. Moldova, Pascal le Deunff.
Proiectul va fi implementat timp de 18 luni şi e menit să faciliteze aplicarea strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor din Republica Moldova.
„Dezvoltarea compostării în Republica Moldova este unul dintre obiectivele proiectului prin care ne propunem să reducem cantitatea deşeurilor. Promovarea compostării individuale şi de cartier este foarte importantă în Republica Moldova, deoarece deşeurile biodegradabile, care reprezintă în acelaşi timp, resturi din grădini, deşeuri de la bucătărie, constituie mai mult de 50% din gunoiul din Republica Moldova”, au spus aceştia.
Obiectivele proiectului urmăresc tranziţia către un serviciu inovator şi eficient de gestionare a deşeurilor prin implementarea unei soluţii globale în aceste localităţi. Oamenii vor fi informaţi despre beneficiile lichidării gunoiştelor neautorizate şi transformării deşeurilor în îngrăşământ pentru sol.
„Acesta va permite instalarea dispozitivelor de compostare, achiziţia materialului şi echipamentelor pentru colectarea şi tratarea deşeurilor biodegradabile”, a mai spus ambasadorul Franței la Chișinău.
Finanţarea Proiectului este asigurată de „Savoie Dechets” şi Ministerul francez pentru Europa şi Afaceri Externe.