Firma unui socialist, implicată în contrabanda cu țigări din regiunea transnistreană

Jurnaliștii de investigație de la Chișinău au descoperit că două firme transnistrene au importat în 2020, fără a plăti taxe, țigări în valoare peste 20.000.000 de dolari, prejudiciind cu 60,2 milioane de dolari.  Țigările se învârt într-un circuit complex – Asia, Orientul Mijlociu și Europa, iar în afacere este implicată și firma unui socialist. 

Numai în primele nouă luni ale anului 2020, ianuarie–septembrie, au fost aduse în Moldova peste 3,3 miliarde de ţigări, echivalentul a 165 de milioane de pachete de ţigarete, conform datelor oferite reporterilor Centrului de Investigaţii Jurnalistice din Moldova (CIJM) de către Serviciul Vamal, scrie anticorupţie.md.

Chişinăul închide ochii la această schemă, deşi importurile uriaşe depăşesc de trei ori cererea de piaţă din Transnistria (Legitimate Market Demand) de 500 de milioane de pachete anual.

Dacă ar fi să raportăm cantitatea de ţigări importată în stânga Nistrului la numărul de locuitori (470.000), unei persoane i-ar reveni câte 155 de pachete doar în aceste prime nouă luni ale anului în curs.

În condiţiile în care, în medie, un tir are o capacitate de peste 1.000 de cutii cu ţigări (50 de cartuşe a câte 10 pachete fiecare), în Moldova au intrat peste 330 de tiruri în perioada indicată. Astfel, valoarea totală a ţigărilor importate în anul curent este de aproape 50 de milioane de dolari, având în vedere că un tir de ţigări costă în medie 150.000 de dolari.

Din totalul de 3,3 miliarde de ţigarete aduse în Moldova, circa 1,45 miliarde, echivalentul a 145 de tiruri, au mers numai în regiunea transnistreană. Valoarea acestor transporturi se ridică la circa 22 de milioane de dolari.

Cele două firme, la fel ca toți agenții economici din stânga Nistrului, sunt scutite de taxa pentru dreptul de import și export și, în plus, de taxa pentru poluare. De asemenea, Almavis și Tabimport ignoră legislația vamală a Republicii Moldova, care prevede importul în Transnistria doar a cantităților necesare pentru asigurarea consumului intern.

Citiți continuarea pe anticorupţie.md

Preluat: https://infoprut.ro/70179-firma-unui-socialist-implicata-in-contrabanda-cu-tigari-din-regiunea-transnistreana.html

Lasă un răspuns