Ambasadorul SUA și premierul de la Chișinău, discuție despre asigurarea unui scrutin electoral transparent și corect

Premierul Ion Chicu a avut o întrevedere cu Dereck J. Hogan, ambasadorul SUA la Chișinău, în cadrul căreia s-a discutat despre situația economică și pandemică din R. Moldova, dar și despre organizarea celui de-al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale.

Astfel, prim-ministrul R. Moldova a menționat că Guvernul depune toate eforturile pentru organizarea unui proces electoral corect și democratic cu respectarea tuturor normelor de siguranță.  La rândul său, ambasadorul SUA Dereck J. Hogan și-a exprimat încrederea că autoritățile de la Chișinău vor asigura un scrutin electoral transparent și corect.

Totodată, oficialii și-au exprimat deschiderea pentru dezvoltarea și consolidarea consecventă a relațiilor dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii în diverse domenii de interes reciproc prin dezvoltarea proiectelor bilaterale.

Preluat: https://infoprut.ro/70134-ambasadorul-sua-si-premierul-de-la-chisinau-discutie-despre-asigurarea-unui-scrutin-electoral-transparent-si-corect.html

Lasă un răspuns