„Donald Trump este președintele Statelor Unite ale Americii și a doua oară”. Declarația îi aparține lui Călin Georgescu, expert internațional în dezvoltare durabilă. Georgescu a subliniat într-o înregistrare video că alegerile prezidențiale din SUA sunt cele mai importante alegeri nu doar din istoria Americii, ci din istoria lumii, inclusiv a românilor.
„Prin credință și curaj s-a ridicat un om: președintele american Donald Trump, care după John F. Kennedy a fost singurul președinte care a apărat viața, copiii, familia și biserica. El a fost primul care a pus viața pe primul loc și a pus viața noastră, nu doar a americanilor, a tuturor, prin acțiunile pe care le-a făcut. El a fost primul care a pus libertatea ca steag al demnității umane și el a fost primul care s-a înconjurat de patrioți și care a declarat război pe viață și pe moarte statului subteran și comuniștilor chinezi – ei formează globaliștii care distrug azi lumea”, a precizat Călin Georgescu.
În viziunea lui Georgescu, americanii au de ales între Rai și Iad, între Donald Trump și Joe Biden. Totodată, politicianul a lansat un apel la mobilizare: „Vă cer tuturor acelora care aveți drept constituțional: mergeți personal și votați-l pe președintele american Donald Trump pentru al doilea mandat. Vă cer, de asemenea, în mod egal, tuturor celor care nu aveți drept constituțional, să îl votați pe Donald Trump prin gândul cel bun. Transmiteți această energie înaltă din sufletele voastre acestui mare erou, Donald Trump. Este președintele Statelor Unite ale Americii și a doua oară”.
Pe 3 noiembrie, americanii își aleg președintele. Republicanul Donald Trump îl are drept contracandidat pe democratul Joe Biden.
Preluat: https://infoprut.ro/69825-singurul-politician-roman-care-anunta-victoria-lui-donald-trump.html