Documentarul „Grădina Sovietică”, regizat de basarabeanul Dragoș Turea, se numără printre cele cinci pelicule câștigătoarea în cadrul festivalului internațional din Berlin „Uranium”.
Conform unui comunicat de presă, festivalul s-a desfășurat pe parcursul a 14 zile, iar rezultatele au fost anunțate pe 18 octombrie. În cadrul competiției au participat regizori din Austria, Australia, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Moldova, Polonia și SUA.
Documentarul „Grădina Sovietică” a câștigat o mențiune de onoare în cadrul festivalului.
Despre documentar. În timp ce investighează moartea suspicioasă a bunicii sale, Dragoș, un regizor din Republica Moldova, descoperă un experiment științific secret. Dragoș dezvăluie planul ascuns al lui Nikita Hrușciov de a transforma R. Moldova într-o Grădină Sovietică prin folosirea energiei atomice în agricultura locală.