Volum despre literatura română din Republica Moldova, în pregătire ~ InfoPrut

Literatura română din Basarabia postbelică va fi analizată și descrisă în noua carte a criticului și istoricului literar Ana Bantoș, doctor habilitat în filologie și conferențiar universitar, informează Moldpres.

Solicitată de agenție, Ana Bantoș a menționat că volumul este intitulat „Regăsirea de sine în literatura basarabeană: flux și reflux”, din care până în prezent a publicat mai multe fascicule în revista „Limba Română”.

„După ce în cărțile publicate anterior am analizat două direcții ale fenomenului literar la Est de Prut: etnocentrismul, orientarea spre valorile tradiționale, și o altă direcție care constă în deschiderea spre universalitate, spre dialogul intercultural, consider că, privit din perspectiva regăsirii de sine, peisajul literar basarabean ni se dezvăluie mult mai interesant, deoarece căutările valorilor și reperelor identitare îi caracterizează pe toți scriitori deopotrivă. Iar înțelegerea rupturilor culturale, lingvistice, care s-au produs în perioada postbelică înlesnește cunoașterea mai bună a literaturii basarabene”, a precizat Ana Bantoș.

În această carte, autoarea se referă la creația scriitorilor din diferite generați: de la Ion Druță, Vasile Vasilache, Serafim Saka, Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu până la generația optzecistă: Eugen Cioclea, Emilian Galaicu-Păun, Vasile Gârneț, Vitalie Ciobanu, Anatol Moraru, Nicolae Leahu, Maria Șleahtițchi și chiar până la cei care s-au afirmat după anul 2000.

„Perioada de izolare pe care o traversăm la nivel global, pandemia, ne pune la încercare pe fiecare dintre noi, în sensul necesității de a ne confrunta cu noi înșine, cu sistemul de valori la care ne raportăm. Pornind de la această situație, pregătesc pentru tipar un volum de studii și cronici literare și un volum de dialoguri cu scriitori, în baza emisiunilor de critică și istorie literară, pe care le realizez la Radio România Chișinău din 2013 încoace, unde prezint revista săptămânală „Un pământ și două ceruri”, a mai spus cunoscutul critic literar.

Ana Bantoș s-a născut la 7 aprilie 1951 în satul Chirianca, Strășeni. Și-a făcut studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova (1968-1973). În 1998 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cu o monografie despre poezia română basarabeană, sub îndrumarea lui Constantin Ciopraga, iar în 2010  – titlul de doctor habilitat, la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, cu o monografie despre literatura română din Basarabia postbelică.

A activat la Institutul de Filologie al AȘM din 1973, parcurgând calea de la cercetător științific inferior până la cea de cercetător științific coordonator și director, funcție pe care a deținut-o în perioada 2007-2009. Între anii 2001-2010 a fost titulară la Catedra de Literatură universală a Universității de Stat din Moldova,  iar din 2013 – este titulară la Catedra de Literatura română și comparată a Universității de Stat „A. Russo” din Bălți. A fost consilierul Ministrului Educației (2016-2018).

A debutat editorial cu volumul „Creație și atitudine” (1985), urmat de cărțile de critică și istorie literară „Recuperarea autenticității” (2006), „Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană” (2000), „Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică” (monografie, 2010, 2014), „Literatura basarabeană și modelele literare europene” (2013). A participat la elaborarea Dicționarului General al Literaturii Române, în cadrul Academiei Române (din 2011 până în 2013). A publicat circa 300 de articole și studii, unele dintre fiind traduse în limbile franceză, rusă, italiană, lituaniană și maghiară.

Ana Bantoș a fost distinsă cu Diploma de Onoare a Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei (2001) și Diploma Ministerului Educației (2011), cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2001, 2007), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2011), Premiul de Excelență al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2011), Premiul „Cezar Ivănescu” al Salonului Internațional de Carte Românească (Iași, 2011), Premiul pentru critică literară al Salonului Internațional de Carte (Chișinău, 2013). Deține Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2010) și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria A „Literatură”, din partea președintelui României (2019).

Preluat: https://infoprut.ro/69183-volum-despre-literatura-romana-din-republica-moldova-in-pregatire.html

Lasă un răspuns