Poarta Sărutului, celebra lucrare a sculptorului român Constantin Brâncuși, poate fi admirată și în R. Moldova, la Cărălași. O copie fidelă a lucrării a apărut în scuarul Consiliului Raional, unde în 2017 au fost instalate și cunoscutele scaune din piatră.
În 2018, Consiliul Raional Călărași lansase un apel către locuitorii orașului, inclusiv către cei de peste hotare, pentru a contribui financiar la realizarea și aducerea spre admirare a celebrei lucrări „Poarta Sărutului”.
Estimându-i prețul, Sergiu Artene, președintele raionului Călărași, spunea că va costa în jur de 300.000 de lei și va fi realizată din piatră de Cosăuți. Totodată, acesta sublinia că numele celor care vor contribui la edificarea sculpturii cu cel puțin 2.000 de lei vor fi încrustate pe o placă de granit, care va fi asamblată pe lucrare, iar numele celor care vor contribui cu o sumă mai mică vor fi menționate pe pagina web a Consiliului.
Potrivit site-ului pandurul.ro, citat de Expresul, scriitorul Laurian Stănchescu încuraja această inițiativă.
„Am fost încântat și fericit când președintele Consiliului Raional Călărași mi-a spus că în fața instituției există o copie a scaunelor lui Constantin Brâncuși din Ansamblul monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu. E o chestie fabuloasă. Mai mult decât atât, domnia sa vrea să ia legătura cu Consiliul Județean pentru că, la anul, vrea să construiască acolo ”Poarta Sărutului”. Republica Moldova este o inimă care bate tare pentru românism”, spunea acesta.
În 2018, județul Gorj și raionul Călărași au semnat un acord de înfrățire și cooperare. Acordul de înfrăţire a fost semnat pe 27 martie 2018 în Sala Maură a Prefecturii Gorj, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii cu Basarabia. La eveniment au fost prezente autorităţile locale şi judeţene, mitropolitul Olteniei Irineu şi invitaţi din Republica Moldova.
De asemenea, la Costești se muncea, în 2019, la ridicarea unei copii fidele a faimoasei sculpturi „Poarta Sărutului”, semnată de sculptorul român Constantin Brâncuși. Aceasta va fi amplasată în apropierea replicii unei alte opere a maestrului, și anume, „Coloana Infinitului”, dar și în spatele „Casei lui Ion Creangă”.
Preluat: https://infoprut.ro/69116-poarta-sarutului-de-brancusi-in-r-moldova.html