Igor Șarov, ministrul Educației de la Chișinău, a taxat autoritățile locale care a organizat ieri, de hramul orașului o sărbătoare cu mare fast în ciuda epidemiei de COVID-19 și le-a îndemnat „să nu practice duble standarde”.
„În această perioadă de criză determinată de pandemia virusului COVID-19, mă simt obligat să iau atitudine ori de câte ori consider oportun, pentru a proteja elevii și cadrele didactice. Cu toții simțim nevoia unei socializări ca înainte de pandemie, iar acest lucru se vede la fiecare ocazie, recenta fiind sărbătorirea Hramului orașului Chișinău. E uman să ne dorim să fim împreună. Guvernul Republicii Moldova a dat exemplu de organizare a evenimentelor naționale de la sfârșitul lunii august în condițiile pandemiei COVID-19, într-un format restrâns și limitat. Vreau însă să insist asupra obligației fiecăruia de a se proteja și de a-i proteja pe cei din jur. În contextul pandemiei, vreau să reamintesc importanța părinților în viața școlii: părinți infectați înseamnă o mare probabilitate de a avea copii infectați, iar asta duce la instituții de învățământ închise sau luarea deciziei neplăcute de a purta masca pe tot parcursul zilei la școală, ceea ce produce, evident, un disconfort”, a explicat Igor Șarov.
Totodată, ministru Educației a menționat că mulți părinți își manifestă nemulțumirea către minister față de obligativitatea purtării măștii pe durata orelor în municipiul Chișinău și le-a transmis că aceasta este decizia strict a autorităților locale, care nu a fost consultată cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. „Îndemn autoritățile locale să nu practice duble standarde: pe de-o parte să ia măsuri drastice în școli (care pot fi înțelese și care trebuie respectate), iar pe de alta, să organizeze evenimente cultural-distractive, care sunt foarte greu de monitorizat din punctul de vedere al prevenției. E datoria mea să protejez și cadrele didactice, motiv pentru care nu doresc ca din cauza unor evenimente publice incomplet sau insuficient pregătite și organizate, să avem focare de infecție în instituțiile de învățământ”, a reiterat Igor Șarov.
Amintim că zeci de oameni s-au adunat, pe 14 octombrie, în centrul Chișinăului pentru a sărbători hramul orașului. S-a întâmplat în ciuda faptului că în municipiu este cod roșu de alertă din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19, iar în spitale sunt pe zi ce trece tot mai puține locuri pentru pacienții infectați.