Deputat socialist, palmă peste obrazul cetățenilor R. Moldova: Eu nu pot trăi cu 6000 de lei pe lună ~ InfoPrut

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Vlad Batrîncea, și conducător al grupului de inițiativă de colectare a semnăturilor pentru candidatul la prezidențiale Igor Dodon, susține că nu poate supraviețui cu 6.000 de lei pe lună, iar cheltuielile sale se ridică la nivelul unui salariu de deputat, potrivit IPN.

„Cu 6000 de lei nu pot trăi, nu-mi ajunge. Eu cheltui în limita salariului meu, primesc salariu 13-14 mii de lei. Acesta este bugetul pentru mine și pentru cineva care este cu mine”, a declarat Batrîncea în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Întrebat dacă va dona în acest an pentru campania lui Igor Dodon, deputatul a făcut trimitere la declarațiile șefului statului în care menționează că electorala din această toamnă va fi una fără prea multe cheltuieli.

„Campania din acest an va fi modestă și nu cred că vor fi foarte multe donații. Vom decide. Nu am intrat în campania electorală și oricum toate declarațiile vor fi publice”, a adăugat președintele fracțiunii PSRM în Parlament.

Mai mult decât atât, Vlad Batrîncea precizează că Igor Dodon preconizează să plece în concediu în luna octombrie, pentru a nu fi acuzat că exploatează resursa administrativă în campania electorală.

„Va avea o campanie electorală modestă, fără panouri, fără multă publicitate. Va pune accent pe vizite în teritoriu. Mie-mi pare că această abordare este corectă. Domnul președinte își va la concediu pentru luna octombrie ca să nu fie învinuit că folosește resurse administrative. Va merge să lucreze în teritoriu fără girofar. Pentru noi nu este problemă, noi toată viața am lucrat și fără pază, și fără mașini de serviciu”, a mai afirmat deputatul socialist.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova urmează să aibă loc în data de 1 noiembrie 2020. Este al doilea scrutin când Președintele Republicii Moldova este ales prin vot direct de către cetățeni.

Pentru validarea primului tur de scrutin este necesară participarea a cel puțin 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale, iar în cazul în care niciunul dintre candidați nu obține mai mult de 50% din voturi se organizează un al doilea tur.

Preluat: https://infoprut.ro/68257-deputat-socialist-palma-peste-obrazul-cetatenilor-r-moldova-eu-nu-pot-trai-cu-6000-de-lei-pe-luna.html

Lasă un răspuns