100 de ani de la stabilirea efectivă a relațiilor diplomatice dintre România și Japonia

  1. Historia
  2. Actualitate
  3. 100 de ani de la stabilirea efectivă a relațiilor diplomatice dintre România și Japonia

Japonia a exercitat o puternică atracție pentru lumea occidentală începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atunci când, după peste două secole de izolare, s-a deschis lumii, relevând o artă și o cultură excepționale prin originalitate și rafinament, aproape neatinse până atunci de influențele externe. Astfel, această atracție irezistibilă față de Țara Soarelui Răsare a condus la apariția unui nou termen, japonismul (din limba franceză, le japonisme), care exprima nu numai un veritabil șoc cultural, ci și popularitatea și influența artei și culturii nipone tradiționale printre europeni și nord-americani.

Această fascinație a fost consolidată de transformarea Japoniei dintr-un stat feudal și izolaționist într-un stat modern și industrializat, datorată unei modernizări accelerate și asimilării formelor și instituțiilor occidentale, desfășurată concomitent cu păstrarea vechilor tradiții.

Primele contacte diplomatice românești cu Japonia au avut loc după obținerea independenței de stat a României, când Principele Carol I (1839-1914) a adresat Împăratului Meiji (1852-1912) o scrisoare de notificare în acest sens, la 10 mai 1880, prin intermediul Legației României la Paris, scriu cei de la Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe pe pagina de socializare a instituției.

În document se menționa: „România, proclamându‑și în mod solemn independența sa ca stat liber și suveran, în cursul războiului din 1877‑1878, și acest act fiind consacrat de Tratatul de la Berlin, din 13 iulie 1878 și recunoscut de către toate Puterile Europei, suntem fericiți să putem notifica Majestății Voastre Imperiale și Regale acest eveniment care reprezintă o garanție pentru progresul și siguranța intereselor generale la Dunărea de Jos (…) Sperăm că Majestatea Voastră Imperială și Regală va binevoi să ne acorde, precum alte Puteri,

 » Citește tot articolul pe www.Historia.RO

Lasă un răspuns