Te-ai duce în city-break? Care este cea mai ieftină destinație din Europa (FOTO)

O analiză făcută pe baza cheltuielilor turiștilor britanici în orașe din Europa a scos la iveală că cea mai ieftină destinație de city-break de pe continent este capitala Greciei, Atena.

Potrivit unui articol publicat de ziarul englez The Guardian și citat de digi24.ro, prețurile în Atena au scăzut cu 15% față de anul 2021. Un weekend în capitala Greciei costă 207 lire sterline, față de 218 lire sterline în Lisabona, orașul aflat pe locul doi în clasamentul destinațiilor ieftine.

Aceste sume includ două nopți de cazare la hotel pentru un cuplu, mese, bilete la atracții și costurile de transport local. 

Mai scumpe sunt orașele Cracovia (219 lire sterline), Riga (220) și Budapesta (221).

„Orașe precum Paris, Amsterdam și Veneția pot fi alegeri de top în rândul turiștilor, dar acestea sunt, de asemenea, locuri scumpe de vizitat. Atena și Lisabona sunt la jumătate de preț și oferă o vreme însorită de toamnă, precum și prețuri scăzute. Sfatul nostru pentru turiști este să își facă temele și să verifice prețurile înainte de a rezerva”, a declarat Nick Boden, de la Post Office Travel Money, autorul studiului.

 » sursa: ebihoreanul.ro