Viața pe buza pandemiei


Cam multe lucruri încep să se clatine. Dispar sau se subțiază în agenda fiecăruia.Unul dintre cele mai banale expresii din viața românilor s-a rărit și este pe cale de dispariție. Celebra ”hai, la o bere”, cunoscută și sub forma ”hai, să bem o bere”, aproape că a fost înlocuită cu ”ok, îți dau un telefon!”. Ce avem de discutat rezolvăm pe mail sau pe  WhatsApp.

În cel mai rău caz, vorbim pe mobil. Numai întîlnirile amoroase nu se rezolvă la telefon. Și adulterul se prăbușește. Nu știi de la cine te poți contamina! Și industria erotică din Dubai, unde româncele conduceau detașat piața, s-a prăbușit. Circulă zvonul că în paradisul turistic din Orientul Mijlociu trebuie să primești aprobare ca să părăsești adresa la care ești înregistrat. Pas de mai acceptă o comandă, de a mai răspunde la un apel, de a mai face un ban!?

Slavă Domnului! Așa au ajuns Bucureștii să fie iar orașul fetelor frumoase. Din păcate, străzile sunt mult mai goale și cu bordurile ticsite de mașini nefolosite. Unde să mergi și de ce? Și magazinele arată altfel. Bărbații au descoperit că se pot tunde mai rar. Programările la stiliști au agenda aproape goală. Nunți, nu, botezuri, nu. Numai divorțuri care se pot face și fără tunsori și bucle! Cafenelele sunt închise. Restaurantele, la fel. Chestia cu terasele încă nu funcționează. La ce să țină un restaurant o echipă la bucătarie pentru cele trei-patru mese întinse pe trotuar, la care interlopii beau o cafea și o bere?

Grădinile mari nu vibrează nici ele. Fără taraf și fără guriști, fără mese de familie și întîlniri amoroase, fără aniversări, orașul arată ca un cartier de spioni. Toată lumea privește strada din spatele obloanelor și așteaptă.

Ce va fi? Cad firmele? Cade bursa? Cade prețul chiriilor și al petrolului? Cad prețurile peste tot! Și paparazzi fac foame. Stau zile întregi în dreptul unei ferestre sau a unei porți. Poate iese sau poate intră păcătosul sau păcătoasa! Și magazinele de fițe sună a sfîrșit de veac. Ce și pentru cînd? Și, mai ales, cine și cu ce plătește? Nunțile s-au amînat. Marea afacere de spălare a banilor, împachetată fandosit în nunți și botezuri cu transmisii televizate, mai ales pentru politicieni, s-a dus Dracului. Cu ce bani să se aleagă de la numai 20 de invitați? Nici dacă ar chema tot guvernul și toată conducerea BNR nu ar face un 5% din cît a strîns Traian Băsescu în celebra nuntă-colectă de la Palatul Snagov!

Cei care contau pe un tun matrimonial sau pe botez cu daruri la plic sau la sacoșă au reprogramat evenimentul pentru anul viitor. Dacă pandemia continuă sau dacă veniturile de la nunți și botezuri sunt luate la lupă de Fisc și de DNA, nu au decît să amîne pentru următorul deceniu. Pot să facă nunta împreună cu botezul și să dubleze darul!

Și artiștii de nunți au dat în belea. Dacă pandemia i-a prins cu vila la jumătate, adio construcție. Plouă-n ea și nu mai adună bani nici de o cărămidă. Și cîntatul și actoria au secat la bani și au dat de sărăcie. Și petrecerile clanurilor se vaporizează. Cine să mai fi auzit de un cîntăreț de manele căruia să-i fie lipită de frunte o bancnotă de 500 de euro? Parcă o asemenea pomană-eveniment nu s-a mai întîmplat de pe vremea lui Gheorghiu Dej!

Oamenii au devenit mai zgîrciți. Adică mai strînși la pungă. Se împuținează job-urile în bănci, în public relations, se răresc lansările și recepțiile. Pînă și magazinele de cadouri o duc prost. Explicația este simplă. Leul chiar dacă scade în greutate a devenit mai scump. Alergi de două ori mai mult ca să faci rost de aceiași bani. Sau rămîi cu limba scoasă la sfîrșitul cursei pentru că patronul a dat faliment și te întîmpină cu un ”adio și n-am cuvinte!”.

Dar criza cea mare vine de la neîncredere. De ce să-l crezi pe Orban cu recomandările lui cu tot cînd el se dehamă în fotoliu și trage pipă ca pe vremea domnitorilor fanarioți? De ce să-l crezi pe Iohannis, cînd toate deciziile și zicerile sale sunt socotite bune și folositoare și legale și nici o insituție a statului nu cutează să-i pună întrebări? De ce să te contaminezi de optimismul lui Rareș Bogdan, un fel de Turcescu mai chelios, și să te gîndești că și tu poți încerca să joci în două vieți? Una a patriotismului sforăitor și alta, pe dedesubt sau în spatele ușilor închise ,a învîrtelilor și petrecerilor,a excursiilor și sforăriilor și aranjamentelor grosolane? Unul a fost trompeta lui Băsescu,celălalt este trompetul lui Iohannis! Și seria neagră continuă. Iar amăgirea merge mai departe!


Normalul acela banal, aglomerat, anesteziant, amăgitor se amînă. Și s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/viata-pe-buza-pandemiei/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: