Invitați din România și Republica Moldova, prezenți la Salonul Internațional de Carte de la Paris ~ InfoPrut

Emilian Galaicu-Păun, Matei Vișniec, Oleg Serebrian și Dumitru Crudu, patru autori ai editurii Cartier vor reprezenta, alături de alți scriitori, literatura română în capitala Franței la Salonul Internațional de carte…

Regiunea transnistreană a Republicii Moldova se află în planul rușilor privind controlul deplin al sudului Ucrainei.

Regiunea transnistreană a Republicii Moldova se află în planul rușilor privind controlul deplin al sudului Ucrainei. Acest lucru reiese din declarațiile comandantului adjunct al Districtului militar central al Rusiei, generalul…

Poliţia din România și R. Moldova, filtre comune pe traseul Chişinău-Leuşeni ~ InfoPrut

În premieră, angajaţii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică şi cei ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui desfăşoară un filtru comun pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit oamenilor legii, pe 21 aprilie…

Germania, lot de ajutoare pentru refugiații ucraineni din R. Moldova ~ InfoPrut

Germania a oferit un lot de ajutoare umanitare pentru refugiații ucraineni din Republica Moldova. Este vorba despre trei autospeciale de pompieri, 255 de paturi de tabără și 50 de generatoare.…

Letonia și Estonia recunosc oficial acțiunile Rusiei în Ucraina drept „genocid” ~ InfoPrut

Parlamentele Estoniei și Letoniei au recunoscut oficial acțiunile Rusiei în Ucraina drept „genocid” împotriva națiunii ucrainene, relatează The Guardian. Parlamentul estonian a declarat într-o rezoluție că „crime de război sistematice…

Zece mii de tineri din Odesa, Iași și din R. Moldova ar putea călători gratis prin UE ~ InfoPrut

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, apreciază pozitiv extensia iniţiativei emblematice europene pentru crearea comunităţii de 10 mii de ambasadori DiscoverEU Iaşi-Chişinău-Odesa. Directorul de programe la Institutului de Dezvoltare şi Expertiză…

Școlile din R. Moldova, chemate să se alăture proiectului USAID „Clasa Viitorului” ~ InfoPrut

Încă zece instituții de învățământ din R. Moldova se pot alătura rețelei „Clasa Viitorului” pe parcursul anului 2022 și să beneficieze de sprijin financiar în formă de echipament digital performant…

Elveția, sprijin pentru gestionarea crizei refugiaților din R. Moldova

Republica Moldova va primi un grant în valoare de 3,2 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților, oferit cu titlu de donație de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).…

Ce riscă cei care au vopsit un hotel din Chișinău în culorile panglicii Sf. Gheorghe

Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției, a venit cu o reacție după ce fațada fostului Hotel Național din Chișinău a fost vopsită noaptea trecută în culorile panglicii „Sfântul Gheorghe”, recent…

Liderul separatist de la Tiraspol se declară dezgustat de declarațiile Maiei Sandu privind simbolistica de război a Rusiei

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, s-a declarat iritat și dezgustat de decizia autorităților de la Chișinău de a interzice simbolistica de război a Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova. …

Acordul prin care România oferă R. Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro, ratificat

Senatul României a ratificat, marți, în calitate de for decizional, acordul privind ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat Republicii Moldova, documentul fiind aprobat cu…

Reacția Ambasadei Rusiei la Chișinău, după promulgarea legii care interzice simbolistica de război

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a venit cu o reacție după ce astăzi președintele Maia Sandu a promulgat legea care interzice folosirea pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor agresiunii ruse…

Primele antene produse de Space X, compania lui Elon Musk, au ajuns în R. Moldova ~ InfoPrut

Primele antene produse de Space X, companie deţinută de miliardarul american, Elon Musk, au ajuns în Republica Moldova. Două dintre acestea au şi fost instalate la centrele pentru refugiaţi de…

USMF „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Shinshu din Japonia, cooperare în domeniul neurochirurgiei ~ InfoPrut

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Universitatea Shinshu din Japonia își vor consolida relațiile de cooperare în domeniul neurochirurgiei. În cadrul unei întâlniri…

Cooperarea dintre Comisia Electorală Centrală din R. Moldova și Autoritatea Electorală Permanentă din România, subiect de discuție la Chișinău

Conducerea Comisiei Electorale Centrale din R. Moldova l-a primit în vizită pe ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, cu prilejul încheierii mandatului său.  În cadrul întrevederii, a fost remarcată activitatea…

Tânăr care ar fi folosit simbolistica de război a Rusiei în spațiul public, reținut

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut pentru 72 de ore de către polițiștii din Bălți, fiind suspectat că ar fi inscripționat unele simboluri și semne pe mijloace…

Diplomă de excelență acordată de Mitropolitul Petru ambasadorului României în R. Moldova ~ InfoPrut

ÎPS Părinte Mitropolit Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, i-a oferit Ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță, o Diplomă de Excelenţă.  Ambasadorul şi-a exprimat recunoştinţa…

Parlamentul R. Moldova va primi consultanță din partea Parlamentului României, în contextul depunerii cererii de aderare la UE

Parlamentul de la Chișinău va beneficia de consultanță din partea Parlamentului României în vederea armonizării legislației naționale cu normele europene, în contextul depunerii cererii de aderare a Republicii Moldova la…

Posibilitățile României de a ajuta R. Moldova în cazul în care Rusia va opri livrările de gaze naturale, discutate la București

O delegație a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova a întreprins în perioada 14-15 aprilie 2022, la invitația colegilor din România, o vizită de lucru la București.…

Peste trei tone de ajutor umanitar din România a ajuns în regiunea Cernăuţi ~ InfoPrut

Autorităţile din România continuă să ajute cetățenii ucraineni afectați de război. Un lot de peste trei tone de ajutor umanitar a ajuns în satul Voloca, regiunea Cernăuţi, şi este destinat…