Masa pascală este o prelungire a comuniunii credincioșilor strânși, în noaptea învierii Domnului, în jurul sfântului potir. În trecutul nu foarte îndepărtat, țăranul român, înveșmântat în straie noi, punea în desagă pasca, ouăle înroșite în Joia Mare și pornea însoțit de întreaga familie, cu mic, cu mare, pe drumul spre biserică.
În sfântul lăcaș trăia, împreună cu prietenii, vecinii și cunoscuții bucuria neasemuită a învierii lui Hristos, apoi se întorcea luminos acasă. Sfințite de preot, bucatele din desagă se preschimbaseră, cu adevărat, în bucate alese.
Bucuriile simple
Când spunem „masă”, ne închipuim spontan o masă întru totul asemănătoare aceleia din bucătăria sau sufrageria noastră. În realitate, în vechime, țăranii mâncau strânși în jurul unor mese mici, modeste, smerite. Citadinul, pentru care fericirea a devenit sinonimă cu prosperitatea și confortul, are tendința să privească plin de superioritate această fotografie de familie. Oamenii din trecut, însă, știau să se bucure de lucrurile simple, se mulțumeau cu puțin și simțeau nevoia să împartă acel puțin cu ceilalți. Puținul meu devenea puținul nostru. Chiar dimensiunile și forma mesei la care mâncau străbunii noștri dovedește valoarea pe care o acordau comuniunii: masa fiind mică, gradul de apropiere dintre oamenii așezați în jurul ei era mult mai mare,