Patriarhul Daniel: Avram Iancu, stindard al libertăţii şi al identităţii naţionale

Avram Iancu este considerat cel mai mare erou national al românilor din Transilvania, a subliniat Patriarhul Daniel într-un mesaj transmis, sâmbătă, la împlinirea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu.

Istoria vieţii şi a luptei lui Avram Iancu, dedicate cauzei româneşti, trebuie spuse şi cunoscute pentru a întări astfel legătura noilor generaţii cu trecutul, pentru a păstra şi cultiva în memoria noastră şi a urmașilor noştri preţuirea şi recunoştinţa faţă de sacrificiul înaintașilor care s-au jertfit pentru împlinirea idealurilor de libertate şi unitate ale poporului român, a spus Patriarhul Daniel.

Redăm integral mesajul transmis de Patriarhul României:

Anul acesta comemorăm împlinirea a 150 de ani de la trecerea la Domnul a Eroului Naţional Avram Iancu (†1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale ale românilor, cel care a condus Revoluția română din Transilvania între anii 1848-1849.

„Primăvara popoarelor”, cum a fost numit valul revoltelor revoluționare împotriva regimurilor absolutiste din anul 1848, a reprezentat un moment istoric excepțional în cursul istoriei. Curentul revoluţionar, care a debutat în Franța, a devenit în scurt timp o amplă mișcare politică şi socială,

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns