Radu Ciuceanu (1928 2022) – mărturisitor al credinței creştine şi promotor al demnității româneşti/ Mesajul Patriarhului României

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj la slujba de înmormântare a fostului deținut politic Radu Ciuceanu, joi, 15 septembrie.

„Am primit cu multă tristețe vestea trecerii din această viaţă a distinsului profesor Radu Ciuceanu, membru de onoare al Academiei Române, director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, un reper plin de lumină, curaj şi demnitate, într‑o societate care are nevoie, mai mult ca oricând, de repere.

Personalitatea fascinantă, conştiința dârză, talentul literar şi memoria admirabilă ale domnului Radu Ciuceanu, împreună cu dragostea sa pentru Biserică trebuie prețuite şi cunoscute, fiind expresia bucuriei întâlnirii personale cu Hristos Domnul.

Marginalizat, prigonit şi arestat, supus rigorilor detenției timp de 15 ani în închisorile comuniste de la Craiova, Pitești, Jilava, Văcărești, Târgşor, Dej şi Gherla, domnul Radu Ciuceanu L‑a întâlnit în timpul suferinţei pe Hristos Cel răstignit şi înviat, mărturisind personal că „L‑am văzut pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în faţa mea, purtându‑Şi crucea şi I‑am auzit îndemnul: Şi tu să‑ţi porţi crucea!”.

Alături de mulți alți „mărturisitori” din timpul represiunii comuniste, Radu Ciuceanu a avut de îndurat minciuna, abuzul, desconsiderarea, violența fizică şi psihică, însă credinţa şi nădejdea lui în ajutorul lui Dumnezeu i‑au dat puterea să depășească disperarea,

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns