Sorin Mateescu, senator AUR de Constanța, a adus în atenția Guvernului situația dramatică în care se află cei 1500 de angajați ai Șantierului Naval Damen – Mangalia, care vor rămâne…
Autor: editor
Dorel Acatrinei (AUR) solicită PSD și PNL să scoată din sertarele Camerei Deputaților L48/2021 privind autostrada A7 pe tronsonul Pașcani-Siret
Suceava nu va avea autostradă în viitorul apropiat – informația a fost confirmată de Ministerul Transporturilor, care a transmis că între Pașcani și Siret se fac demersurile necesare pentru construcția…
Deputații AUR de Iași Mihail Albișteanu și Cristian Ivănuță sesizează Ministerului Culturii problema vandalizării monumentelor istorice
România are peste 30.000 de monumente istorice, mare parte dintre acestea fiind lăsate în paragină, fie din lipsa fondurilor, fie din nepăsarea guvernanților. Însă, dacă acestea nu pot fi încă…
Boris Volosatîi solicită Ministerului Educației o situație privind numărul burselor acordate tinerilor etnici români din afara granițelor
Statul român întreprinde, conform legilor în vigoare, o serie de acțiuni pentru a-i sprijini pe românii din jurul granițelor. Printre acestea se numără și sprijinul acordat tinerilor etnici români pentru…
Radu Grădinaru (AUR): Bătrânii din mediul rural sunt condamnați să se lupte cu boala și cu singurătatea
Persoanele vârstnice din mediul rural trăiesc o adevărată dramă: aceștia nu au nici posibilitățile financiare pentru a-și putea cumpăra medicamentele, dar nu au nici acces la servicii medicale – atât…
Sorin Lavric (AUR): Salarii de „austeritate” la APA SERV. Directorul companiei primește 18.000 lei net pe lună
Senatorul AUR Sorin Lavric semnalează premierului Marcel Ciolacu o situație greu de înțeles, în condițiile în care alianța PSD – PNL a anunțat măsuri de austeritate: noul director al companiei…
Florin Pușcașu (AUR) solicită premierului Ciolacu să se implice personal în construcția centurii ocolitoare a municipiului Fălticeni
Florin Pușcașu, deputat AUR de Suceava, solicită prim-ministrului Marcel Ciolacu să se implice personal în construcția centurii ocolitoare a municipiului Fălticeni deoarece infrastructura rutieră nu mai face față numărului de…
Deputații Mihail Albișteanu și Cristian Ivănuță sesizează ministrului Sorin Grindeanu deficiențele transportului feroviar
Lipsa investițiilor în infrastructura feroviară și managementul defectuos din ultimii 30 de ani încep să își arate efectele. Dacă în trecut transportul feroviar era cunoscut ca fiind unul dintre cele…
Gheorghe-Adrian Cătană (AUR): Comasarea CERONAV ridică o serie de probleme. Finalizarea anumitor investiții, în pericol/ Ce a transmis Ministerul Transporturilor
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat la finalul lunii octombrie că ia în calcul comasarea a 53 de instituții aflate în coordonarea ministerului pe care îl conduce. Printre instituțiile vizate…
Raisa Enachi (AUR): Locuitorii orașului Murgeni (jud. Vaslui) au nevoie de acces la servicii medicale
Raisa Enachi, deputat AUR de Vaslui, aduce în atenția ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, situația locuitorilor orașului Murgeni, județul Vaslui, care de ani de zile nu au acces la servicii medicale.…
Dumitru Flucuș (AUR): Am început demersurile pentru organizarea referendumurilor pentru familie și pentru includerea în Constituție a plăților în numerar
Alianța pentru Unirea Românilor a început demersurile pentru organizarea referendumurilor care vizează familia dintre un bărbat şi o femeie și includerea în Constituţie a plăţilor cu numerar, a anunțat deputatul…
Andrei Hangan (AUR) îl interpelează pe ministrul Dezvoltării: Stadionul „Progresul”, un proiect în așteptare de șase ani
Proiectul de reabilitare a stadionului „Progresul” din Brăila stagnează de ani de zile. Deși s-au aprobat sume considerabile și s-au făcut modificări la nivel de autorizații, stadionul nu a fost…
Sorin Mateescu (AUR) solicită ministrului Muncii o serie de clarificări privind indexarea anuală a alocațiilor pentru copii
Sorin Mateescu (AUR) revine cu o nouă solicitare către ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, prin care cere serie de clarificări privind indexarea anuală a alocațiilor pentru copii. Solicitarea vine ca…
Adrian Costea (AUR) îl interpelează pe ministrul Transporturilor privind realizarea unui sens giratoriu la Coșereni, jud. Ialomița, pe drumul European 85
Adrian Costea (AUR) îl interpelează pe ministrul Transporturilor privind realizarea unui sens giratoriu la Coșereni, jud. Ialomița, pe drumul European 85. Anterior, senatorul a mai cerut informații referitoare la stadiului…
Prin rezoluția Congresului, AUR țintește o majoritate solidă în Parlamentul European, după alegerile europarlamentare
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a adoptat sâmbătă, în cadrul Congresului extraordinar de la Alba Iulia, rezoluţia „Anul electoral 2024 – între suveranism şi suveranitate”. Reprezentanţii AUR au anunţat că…
„Prostănacul Geoană vrea să fie candidatul PNL la prezidențiale. Liberalii au devenit o anexă a PSD
În România, politica a devenit un circ de prost gust, iar PNL și PSD sunt clovnii principali. PNL, pe vremuri un bastion al liberalismului, a degradat până într-atât, încât este…
USR atacă DNA după ce a deschis dosar împotriva lui Vlad Voiculescu. Dan Tanasă (AUR): USR a împrumutat discursul lui Dragnea
Deputații Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Dan Tanasă și Sorin Muncaciu au criticat dur modul în care au fost gestionate achizițiile în timpul pandemiei de către guvernele anterioare și au…
Companiile de ridesharing fac evaziune fiscală. Adrian Axinia (AUR), întrebare pentru ministrul de Finanțe: Cum și când veți recupera prejudiciul de peste 52 milioane de lei?
Companiile de ridesharing sunt acuzate că fac evaziune fiscală, iar neîndeplinirea obligațiilor fiscale afectează veniturile de la bugetul de stat. Potrivit ANAF, prejudiciul pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 241/2005 pentru…
28 noiembrie 1918: „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României / ZIUA BUCOVINEI
Ziua Bucovinei este sărbătorită, în fiecare an, la data de 28 noiembrie. În 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea unirii Bucovinei cu Regatul României. La 14/27 octombrie…
28 noiembrie 1918: „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României / ZIUA BUCOVINEI
Ziua Bucovinei este sărbătorită, în fiecare an, la data de 28 noiembrie. În 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea unirii Bucovinei cu Regatul României. La 14/27 octombrie…