Andrei Hangan (AUR) îl interpelează pe ministrul Dezvoltării: Stadionul „Progresul”, un proiect în așteptare de șase ani

Proiectul de reabilitare a stadionului „Progresul” din Brăila stagnează de ani de zile. Deși s-au aprobat sume considerabile și s-au făcut modificări la nivel de autorizații, stadionul nu a fost finalizat în termenul prevăzut inițial de 18 luni, afirmă senatorul AUR Andrei Hangan, care l-a interpelat pe ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.

Bugetul aferent proiectului a fost aprobat în 2017, iar lucrările ar fi trebuit să se finalizeze în termen de 18 luni. Însă nu s-a întâmplat așa. „Primăria Brăila a justificat întârzierea prin condițiile meteo nefavorabile, dar faptul că au trecut deja 27 de luni și lucrările nu sunt finalizate ridică semne de întrebare cu privire la gestionarea proiectului și respectarea termenelor”, a precizat senatorul.

Andrei Hangan consideră că este dezamăgitor că un astfel de proiect de importanță locală și națională întâmpină atât de multe dificultăți și întârzieri. Senatorul solicită ministrului Dezvoltării se implice în vederea finalizării lucrărilor de reabilitare.

De asemenea, Andrei Hangan a afirmat că este esențial să existe transparență și răspunsuri clare pentru comunitate cu privire la stadiul real al lucrărilor și motivele întârzierilor. Astfel, senatorul a solicitat Ministerului Dezvoltării să transmită răspuns la următoarele întrebări:

  • Care au fost motivele care au stat la baza înlocuirii autorizației de construcție, întrucât termenul valabilității se modifică în 25.02.2022, comparativ cu cel inițial de 28.05.2021? Cum justifică legal acest fapt ministerul pe care dumneavoastră îl conduceți?
  • Ce mecanism eficient de aplicare a penalizărilor către firma de antrepriză adoptă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru întârzierea lucrărilor la proiectul mai sus-menționat? Care sunt sumele penalizate până în prezent și cum sunt gestionate aceste fonduri?
  • Care sunt măsurile concrete pe care ministerul pe care îl aveți în subordine le ia pentru a asigura respectarea termenelor și finalizarea lucrărilor la Stadionul Progresul? Există planuri de intervenție în cazul întârzierilor persistente?
  • În ce măsură monitorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației impactul întârzierilor proiectului asupra comunității locale?
  • Care este rolul și implicarea directă a ministerului pe care îl conduceți în proiecte de infrastructură locală de importanță națională, precum reabilitarea Stadionului Progresul, și cum se asigură conformitatea cu standardele și termenele stabilite?