Marea Resetare are nevoie de Mormane de Cadavre


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Războiul din Ucraina va dura ani de zile. Poate un deceniu.

Ne-a spus-o una dintre persoanele cele
mai îndreptățite să facă astfel de estimări: șeful Marelui Stat Major al
armatei americane.

Generalul Mark Milley, ofițerul cel
mai înalt în ierarhia Pentagonului, a declarat marți, în fața Comisiei de
Apărare a Camerei Reprezentanților:

„Cred că este un conflict foarte lung
și cred că (lungimea lui) se măsoară în ani de zile. Nu știu dacă un deceniu,
dar ani de zile cu siguranță.”

Cum este posibil? Acum o lună, părea
ca pacea este după colț.

Volodimir Zelenski se arăta gata
accepte cererile lui Vladimir Putin.

Acestea erau: renunțarea la Crimeea,
independența celor două autoproclamate republici rusofone din Donbas și un
statut de neutralitate pentru Ucraina. Cu alte cuvinte, să nu intre în NATO.

Cu mici diferențe, era vorba de prevederile
acordurilor de la Minsk, din 2014 – 2015.

Speranțele de pace fluturate de
Zelenski la începutul lui martie s-au dovedit rapid o iluzie. Un scheci. Un joc
de scenă.

În mod aiuritor, liderul de la Kiev a
dat înapoi. A avut brusc revelația că nu poate face „compromisuri cu
integritatea teritorială a Ucrainei”.

Apoi că vrea să organizeze unreferendum, pentru ca poporul să se pronunțe în legătură cu propunerile de pace
ale rușilor.

Pentru ca, în urmă cu câteva zile,
Zelenski să declare:

„Nu facem negoț cu teritoriul nostru.
Chestiunea integrității teritoriale și a suveranității nu intră în discuție.”

Și:

„În afară de victorie, poporul
ucrainean nu va accepta alt deznodământ.”

Așa s-a pus definitiv cruce
negocierilor de pace. Războiul va merge până la capăt. Indiferent unde este capătul.

Cum s-a ajuns la această răsturnare
dramatică de situație? Ce se ascunde în spatele acestui balet pe tocuri al lui
Zelenski?

Când lucrurile par să scape oricărei
explicații logice, trebuie căutați banii! Or, banii au apărut cu purcoiul peste
noapte.

Pe 7 aprilie 2022, într-un interviu la
postul american ABC News, Zelenski se declara gata să negocieze propunerile
Rusiei, inclusiv cedarea de teritorii.

A doua zi, pe 8 aprilie 2022, Congresul
aproba un ajutor de 14 miliarde de dolari pentru Ucraina
.

Din acel moment, Zelenski s-a schimbat
la față. Și-a lăsat barbă. S-a cocoșit. Retorica i-a devenit mai belicoasă.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro