Vânătorii – culegători din Balcani mâncau cereale sălbatice cu câteva mii de ani înaintea apariției agriculturii

Oamenii care au trăit acum peste zece milenii în aceste locuri consumau în diverse forme și cereale sălbatice, cu 2-3 milenii înainte de începerea agriculturii pe scară largă, arată un studiu. Vânătorii – culegători care trăiau acum 11.500 de ani în zona Dunării nu au avut propriile recolte, dar cerealele erau importante pentru ei cu mult timp înainte să se apuce în mod serios de agricultură.

Oamenii care trăiau pe locurile unde astăzi se găsesc țări precum România și Serbia adunau și consumau cereale sălbatice cu câteva milenii înainte ca populațiile venite din Asia de Sud-Vest să introducă agricultura în regiune.

Se știe că dieta lor conținea carne de vânat și pește, dar și-o completau și cu cereale sălbatice și alte plante sălbatice, arată analiza oaselor care conțineau depuneri de amidon. Faptul că oamenii aveau un apetit dezvoltat pentru aceste cereale a simplificat modul în care agricultura a pătruns în regiune, oamenii fiind deja obișnuiți cu gustul.

Studiul a fost condus de Emanuela Cristiani de la Sapienza Università di Roma.

Grupul lui Cristiani a căutat semne microscopice de consum al plantelor pe dinții a 60 de indivizi excavați anterior în cinci situri din Serbia și România. Vârsta acelor situri variază de la câteva mii de ani înainte de introducerea agriculturii până la câteva sute de ani după începerea cultivării organizate.

Sursa: sciencenews.org

 » sursa: hotnews.ro