La marginea sistemului solar este o frontieră violentă în care se ciocnesc două puteri cosmice. Pe de o parte este vântul solar, inundația constantă de particule fierbinți și încărcate care ”curg” din soare la sute de km pe secundă. Pe cealaltă parte sunt vânturile cosmice cu radiația a miliarde de stele din apropiere. Vântul solar respinge 70% din radiația cosmică, dar nu protejează în mod egal fiecare parte a sistemului solar, scrie Live Science.
În ciuda faptului că a provocat întreruperi de energie ocazionale aici pe Pământ, vântul solar face de fapt o treabă destul de bună în a ne apăra planeta (și sistemul solar) de cea mai dură radiație interstelară. Pe măsură ce rafalele de vânt ies din soare în toate direcțiile simultan, formează o enormă bulă de protecție în jurul sistemului solar care respinge aproximativ 70% din radiațiile primite. Scutul magnetic al Pământului în cea mai mare parte de restul radiațiilor.
Această bulă este cunoscută sub numele de heliosferă, iar marginea ei (numită heliopauză) marchează o frontieră fizică în care se termină sistemul solar și începe spațiul interstelar – dar, spre deosebire de majoritatea frontierelor de pe Pământ, oamenii de știință nu au nicio idee cât de mare este sau cum arată. Un nou studiu, publicat pe 10 iunie în The Astrophysical Journal, abordează aceste mistere cu prima hartă 3D a heliosferei create vreodată.
Folosind 10 ani de date capturate de satelitul NASA Interstellar Boundary Explorer, autorii studiului au urmărit particulele de vânt solar în timp ce călătoreau de la Soare la marginea sistemului solar și înapoi.
Din acest timp de călătorie dus-intors, echipa a calculat cât de mult suflase vântul într-o anumită direcție înainte de a fi respins de radiațiile interstelare,