ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Cum și-a dat Europa cu Stânga în dreptul. Statele
Unite au cele mai mari foloase de pe urma Războiului din Ucraina și de ce.
O analiză excepțională a lui Samuel Furfari,
profesor belgian de geopolitică a energiei, președinte al Societății Europene a
Inginerilor și Industriașilor, doctor în științe aplicate și inginer chimist în
La Tribune pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
Dacă în perioada 2000 – 2005, sub președinția
lui Romano Prodi, Comisia Europeană a promovat o politică energetică
echilibrată, totul s-a schimbat în 2006, când Angela Merkel i-a cerut noului
președinte al Comisiei, Jose Manuel Barroso, să pregătească o foaie de parcurs
care să promoveze energiile refolosibile.
Acest lucru nu era în sine o eroare, doar că –
la fel ca în povestea cu broscuța care nu își dă seama că apa se tot încălzește
până ajunge dă în clocot – tot la îndemnul Germaniei, UE a decis să treacă la
100% energii refolosibile.
Chiar și pentru 2050, obiectivul este o
utopie, deoarece se face o confuzie între electricitate și energie: nu poți
încălzi casele și menține în funcțiune procesul industrial cu turbine eoliene
și panouri solare.
Altă eroare a fost interzicerea rapidă a
producției de gaze naturale în interiorul UE.
UE s-a spălat pe mâinii ca Pillat din Pont
Ne amintim cum, cu o viteză uimitoare, statele
membre au interzis gazele de șist.
Comisia Europeană, timorată în fața presiunii
mediatice, s-a limitat să adopte în 2014 o recomandare – cel mai puțin puternic
dintre instrumentele sale legislative.
A făcut ca Pillat din Pont, afirmând că
problema este de competența statelor.
Acest atmosferă generală anti-gaz a devenit
atât de puternică încât companiile producătoare de hidrocarburi au plecat din
UE spre alte regiuni unde sunt bine primite.
Referendum pentru prostie
Să luăm exemplul Italiei. Actualul ministru italian
de Externe, Luigi Di Maio, a coorganizat în 2016 un referendum pentru a opri
producția de gaze în zona economică exclusivă (zona maritimă adiacentă apelor
teritoriale care se întinde până la 200 de mile marine în larg) a Italiei.
Inițiativa a eșuat din cauza prezenței
insuficiente la vot, însă nimeni nu mai are curajul să dezvolte producția de
gaze din cauza marelui risc politic.
În 2018, același personaj a fost vârful de
lance al opoziției față de gazoductul TAP, care transportă gaze naturale din
Azerbaidjan până în regiunea italiană Apulia.
Zilele trecute, Di Maio a mers la Baku
încercând să convingă Azerbaidjanul să își dubleze exporturile către Italia.