Mai multe state europene care au minorități înrudite peste hotare au dezvoltat legislații și practici în vederea sprijinirii acestora, fiind funcționale și eficiente. Printre aceste sisteme se remarcă cele francez, polonez, maghiar, spaniol, grec, slovac. România nu este un exemplu în acest sens remarcă senatorul AUR Ionuț Neagu, care se solicită ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu să interpeleze misiunile diplomatice ale României acreditate în toate statele europene (fie că sunt sau nu membre ale Uniunii Europene) în legătură cu legislația și practicile din statele respective în domeniul asistării minorităților lor înrudite de peste hotare.
Aurescu a făcut abstracție de multe din întrebările adresate de senatorul AUR, preferând să răspundă doar la câteva cele ce vizau reintegrarea în cetățenie sau modalitățile de dovedire a apartenenței unei persoane la minoritatea națională.
,,Raportat la obiectul întrebării parlamentar, semnalez că, din perspectiva conformității cu dreptul internațional, orice intervenție a unui stat în favoarea persoanelor aparținând minorității sale înrudite trebuie să respecte principiile fundamentale de drept internațional referitoare la egalitatea suverană a statelor. Comisia de la Veneția formulează un set de concluzii care ghidează conduita statelor în raport cu minoritățile înrudite care se află pe teritoriul altor state. La rândul său, Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE a subliniat ca fiind un principiu de bază al dreptului internațional faptul că statul poate acționa numai în cadrul jurisdicției sale care se extinde pe teritoriul și asupra cetățenilor săi. Legea adoptată de România în materie de protecție a minorității sale înrudite sa dorit a fi un model de reglementare în domeniu, fiind construită pe elementele principale ale Raportului din 2001 al Comisiei de la Veneția și pe recomandările OSCE’‘, se arată în răspunsul oferit de ministrul Aurescu.
În ceea ce privește întrebarea legată de modalitățile de dovedire a apartenenței unei persoane la minoritatea națională sau la filonul cultural și exemplificarea cu ,,legitimația de maghiar de peste hotare”, MAE precizează că aceasta a reprezentat una dintre cele mai delicate probleme ale negocierilor purtate între părțile română și ungară, ca urma a adoptării Legii privind maghiarii din statele vecine Ungariei.
,,Legitimația a fost puternic criticată pentru trăsăturile sale de document de identitate și pentru simbolistica sa naționalistă, de natură să creeze o legătură politică-juridică nepermisă între statele înrudite și minoritățile naționale care se află în alt stat. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care România s-a opus, la momentul adoptării Legii privind maghiarii din statele vecine Ungariei, din 2001, foratului și utilizării certificatului pe teritoriul României”, a punctat Aurescu.
Experiența și bunele practici ale Republicii Ungare privind asistarea minorităților sale înrudite de peste hotare ne arată că statul maghiar își concentrează efortul preponderent pe comunitățile istorice (95,17% din toate fondurile bugetare alocate), privite ca o resursă demografică, etnică și cultural-identitară de consolidare a statului maghiar și de sporire a influenței acestuia asupra politicilor și situației din alte state, nu pe diaspora (doar 4,28% din fondurile bugetare alocate), ai cărei membri pot reveni oricând în Ungaria. Modelul privind bursele identitare acordate maghiarilor din România de către Republica Ungară merită studiat în detaliu pentru preluarea tuturor părților pozitive ale acestuia și aplicarea în cazul burselor identitare acordate de către statul român persoanelor aparținând minorităților sale înrudite de peste hotare, inclusiv celei din România.
Cu referire la întrebările vizând ,,reintegrarea în cetățenie” a persoanelor aparținând minorităților naționale, MAE susține că în cazul în care printr-o astfel de măsură s-ar urmări acordarea cetățeniei etnicilor înrudiți de peste hotare, aceasta ar contraveni Convenției europene asupra cetățeniei, la care România este parte și care interzice expres discriminarea pe criteriul etnic în procesul de acordare a cetățeniei.
Drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și limbile vorbite de acestea sunt protejate, în principal, de două instrumente juridice cu caracter obligatoriu adoptate în cadrul Consiliului Europei: Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.