La solicitarea deputatului Sebastian Suciu (AUR), Ministerul Energiei a transmis că tehnologia folosită de reactoarele NuScale este sigură

Ministerul Energiei a anunțat în urmă cu câteva luni că, împreună cu Nuclearelectrica, Forumul Atomic Român și partenerul american NuScale, va implementa tehnologia reactoarelor nucleare mo­dulare de mici dimensiuni (SMR), deși acestea sunt încă în faza de testare în SUA. Deputatul AUR Sebastian Suciu a cerut mai multe detalii despre aceste reactoare, în condițiile în care experții din domeniul nuclear avertizează că înainte ca această tehnologie să de­vină comercială, sunt necesari circa 5-7 ani pentru cercetare-pro­iectare, 5 ani pentru construcție, totul fiind urmat de o perioadă de probă obligatorie de 3-5 ani.

Ministrul Virgil Popescu a susținut că, prin amplasarea primului reactor modular de mici dimensiuni (SMR) din Europa, România va deveni o ţară independentă energetic. De altfel, în urma summitului G7, președintele Iohannis și premierul Nicolae Ciucă, au salutat demersurile şi finanţarea de către partenerii americani cu 14 milioane de dolari pentru „etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare” a SMR-urilor din România.

Ministerul Energiei a transmis un răspuns la solicitarea deputatului AUR Sebastian Suciu și a dat asigurări că tehnologia folosită de aceste reactoare este cât se poate de sigură:

Reactorul modular de mici dimensiuni de tip NuScale (SMR) utilizează o versiune mai sigură, mai mică și scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apă ușoară presurizată. De-a lungul timpului, reactoarele cu apă ușoară presurizată (P WR) au beneficiat de investiții de miliarde de dolari în cercetare și dezvoltare si de milioane de ore de experiență de operare în ultimii 50 de ani. Suplimentar, tehnologia reactoarelor modulare mici NuScale a fost testată in centre dc cercetare de ultimă generație din întreaga lume (ex. Corvallis, Richland, Holden, Target Rock —SUA; Ontario – Canada; Karlstein, Erlangen – Germania; Piacenza Italia etc.)”, se arată în răspunsul comunicat de ministerul de resort.

Potrivit informațiilor, NuScale este singurul reactor modular mic (SMR) care a fost aprobat în august 2020 de către Comisia de Reglementare Nucleară din SUA (NRC).

Ministerul Energiei a mai transmis că, înainte de implementarea tehnologiei NuScale în România, aceasta va trebui să parcurgă toti paşii necesari pentru autorizarea sa de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), conform prevederilor europene și naționale din domeniul nuclear.

De asemenea, conform prevederilor legale europene și naționale, construcția unei centrale nucleare presupune parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în vederea obținerii acordului de mediu. Acest proces presupune ample consultări şi dezbateri publice la nivel local, național și regional (transfrontieră), în vederea obținerii acceptului comunităților care pot fi afectate de dezvoltarea proiectului respectiv”, se mai precizează în document.