Florin Pușcașu (AUR) solicită Ministerului Educației date privind școlile din județul Suceava care încă au toaleta în curte

Noul an școlar a început, însă, în ciuda promisiunilor, un număr mare de elevi se întorc în bănci fără să beneficieze de condiții adecvate. La nivel național, peste 200 de unități de învățământ încă au toaleta în curte, iar 3.790 de școli și grădinițe funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Florin Pușcașu, deputat AUR de Suceava, consideră că aceste probleme își vor găsi rezolvarea doar printr-o strânsă colaborare între Ministerul Educației și autoritățile locale.

În ceea ce privește școlile cu toaleta în curte, nu există date pentru fiecare județ, la fel cum nu există astfel de statistici nici pentru școlile și grădinițele care funcționează autorizație de securitate la incendiu. Deputatul Florin Pușcașu a solicitat Ministerului Educației să transmită aceste date pentru județul Suceava, astfel:

„vă rog să precizati, în județul Suceava, câte toalete aflate în curte au fost mutate în incintă în ultimii 3 ani, într-un centralizator făcut pe ordonatorii de credite. Astfel, câte prin implicarea financiară a Consiliului Județean Suceava, câte prin implicarea financiară a consiliilor locale și câte prin implicarea financiară a Ministerului?

De asemenea, există școli care nu au autorizatie sanitară de funcționare și autorizație ISU, situatie față de care vă rugăm sa ne precizati, pentru judetul Suceava, care sunt acestea? De asemenea, câte școli din judetul Suceava au astăzi toaleta în curte și când nu va mai exista această problema, și câte scoli nu au autorizația sanitară și autorizația ISU/PSI?”.

Deputatul AUR a subliniat că modernizarea unităților de învățământ se poate face prin colaborarea dintre autoritățile centrale (Ministerul Educației, Ministerul Dezvoltării) și autoritățile locale, deoarece sunt necesare fonduri atât pentru consolidarea clădirilor, cât și pentru rezolvarea problemei grupurilor sanitare neconforme.

Amintim că, la data de 25 august, Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care se urmau să se aloce 9.933 mii de lei pentru 97 de școli care au grupuri sanitare în curte, fără apă curentă și fără canalizare și 4.673 mii de lei pentru 62 de școli, care nu au finalizat construirea toaletelor.