Disperarea crescătorilor de Bazna și Mangalița Arad

Disperarea membrilor Asociației crescătorilor de rase autohtone Bazna și Mangalița cu sediul în Arad a atins cote maxime, la începutul anului 2021, după 12 luni de blocaj al activităților. Pentru ca situația să fie și mai gravă, pesta porcină africană a agravat situația și s-a ajuns chiar la lichidarea a sute de animale din mai multe ferme de reproducție.

Costina Maria Dan, din Arad, secretara executivă a asociației, a explicat: ”Suntem blocați de un an. În 2020, pe vremea aceasta, am început negocierile cu MADR și ANSVSA, privind semnarea acelui ordin de biosecuritate, și numai prin vară am avut ultima variantă, dar degeaba. Efectele sunt dramatice asupra situației economice a crescătorilor de Bazna și Mangalița.

Avem blocată reproducția suinelor. Rămânem la același efectiv care îmbătrânește și asta se întâmplă de 12 luni. Nici nu este sănătos să oprești animalele să se înmulțească, fiindcă noi asta facem. Dacă într-o fermă, în 2020, aveam 10 animale, în 2021, vom avea tot 10. Neavând voie să-și vândă animalele, fermierul nici nu poate să și le înmulțească. Deci statul ne blochează activitatea, iar asta se întâmplă într-o țară membră a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil”. Fermierii atenționează că nu pot face nicio mișcare a animalelor către alte gospodării. Este interzis.

Numai fermele de tip A care sunt înregistrate la DSVSA din unele zone mai reușesc cumva, dar membrii asociației nu ajung la acele exploatații, fiindcă nu au fermele încadrate în condițiile de biosecuritate și așteaptă cu animalele nevândute de un an. De aceea Asociația crescătorilor de Bazna și Mangalița cere încă o dată ca și MADR să semneze cât mai urgent acel ordin de biosecuritate, din cauza căruia le sunt blocată activitatea de 12 luni.

”ANSVSA l-a semnat, dar așteptăm să îl semneze și MADR.

 » sursa: ziuadevest.ro