„SĂPTĂMÂNA MEMORIEI”, campanie lansată la Chișinău pentru comemorarea victimelor deportărilor staliniste și ale ocupației sovietice

Partidul Unității Naționale a anunțat lansarea campanie „SĂPTĂMÂNA MEMORIEI”, care se va desfășura în perioada 28 iunie – 6 iulie 2020, în mai multe localități din Republica Moldova.  „ Lunile…

Nu uităm: 12-13 iunie 1941 – primul val al deportărilor staliniste din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Herţa

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, potrivit datelor de arhivă, în Basarabia, Nordul Bucovinei şi Herţa au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care…

De ce a demisionat șeful secției COVID-19 de la spitalul din Cahul: „Două luni am lucrat singur, având 55 de pacienți”

Anatolie Malcov, şeful secţiei în care sunt trataţi bolnavii de Covid-19 de la Spitalul Raional Cahul, și-a depus demisia din funcție motivând că lucrurile în instituția medicală unde a muncit…

Donație din partea Arhiepiscopului Dunării de Jos pentru Spitalul din Bălți

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a donat echipament de protecție pentru Spitalul Clinic din Bălți. Este vorba de 500 de măști de bumbac, 50 de viziere și 200…

Ambasadorul României în Republica Moldova, decorat de ministrul Apărării de la Chișinău

Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova, a fost decorat cu medalia „Consolidarea frăției de arme”. Distincția a fost oferită de Alexandru Pînzari, ministrul Apărării de la Chișinău, în cadrul…

Primele concerte în aer liber, cu păstarea distanțării sociale ~ InfoPrut

În România, viața socială își revine pas cu pas la normalitate. Orașele mari au început să organizeze primele evenimente în aer liber în condiții de distanțare fizică. Vineri, Delia a…

Au început lucrările pentru extinderea liceului românesc de la Comrat

Vești bune pentru copiii care vor să învețe în limba română la Comrat: au început lucrările la noul bloc de studii al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. Construcția clădirii va dura…

Școală online în Republica Moldova cu bani de la Banca Mondială

Banca Mondială va aloca 3,5 milioane de dolari pentru achiziționarea tehnicii de calcul necesară digitalizării instituțiilor de învățământ din Republica Moldova. Banii vor veni în cadrul Proiectului Reforma Învățământului în…

100 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon: Parastas de pomenire a eroilor Marii Uniri, la Cahul

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat pe 4 iunie, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon, la Paraclisul…

Președintele Academiei Române: Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918

„Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918”. Declarația a fost făcută de Ioan-Aurel…

Îndemnul unui parlamentar de la Chișinău: Dodon să se ducă la parada de la Moscova cu cei 2000 de militari din fosta Armată a 14-a

„I-aș propune tovarășului Dodon să ia 2000 de militari din Transnistria din fosta Armată a 14-a și să-i ducă pe toți la Moscova, iar înapoi evident să nu mai vină…

În plină pandemie, Dodon trimite soldați ai Republicii Moldova la parada de la Moscova

Mai mulți militari din Republica Moldova, vor defila defileze, pe 24 iunie 2020, alături de militarii ruși, în Piața Roșie de la Moscova, în cadrul paradei dedicate „Zilei Victoriei”. Ala…

Basarabia e România! Vezi câte localități din Republica Moldova au aceleași nume ca cele din țară

Circa 40 la sută dintre localitățile din Basarabia au nume identice sau asemănătoare cu satele și orașele de pe teritoriul actual al României. Mai exact, este vorba despre 800 din…

Astăzi sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni este marcată în ultima duminică a lunii mai, respectiv pe data de 31 mai anul acesta.  Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era marcată…

(VIDEO) Eroii neamului românesc, comemorați la Cernăuți: „Au luptat pentru ca noi, urmașii lui Ștefan, să rămânem tot creștini”

La Praznicul Înălţării Domnului, când este sărbătorită și Ziua Eroilor, ostașii români căzuți la datorie au fost comemorați și la Cernăuți. „Astăzi, în ziua de mare sărbătoare a Înălțării Domnului,…

Igor Dodon, despre COVID-19 în Republica Moldova: Suntem într-o situaţie mai proastă ca în România

Președintele Igor Dodon recunoaște că în Republica Moldova, situația cauzată de numărul de îmbolnăviri și de decese în urma infectării cu COVID-19 este mai gravă decât în România. „La un…

Premierul Ion Chicu nu crede că va rămâne fără cetățenia română

„Niște elemente de show politic”, astfel a comentat premierul de la Chișinău, plângerea depusă pe numele său la Autoritatea Națională pentru Cetățenie pentru retragerea cetățeniei române.  Întrebat ce părere are…

Vlad Ciobanu, un băiețel din Chișinău, a cucerit „Românii au talent” și a câștigat premiul de 10 000 de euro pentru originalitate: „Unire, frați români!”

Vlad Ciobanu, băiețelul de numai 4 ani, din Chișinău care a impresionat milioane de oameni, recitând o poezie patriotică la show-ul „Românii au talent” este câștigătorul premiului de originalitate în valoare de…

Eroii români căzuți în luptă pentru eliberarea Basarabiei, comemorați și la Orhei

Mai mulți locuitor din satul Mana, raionul Orhei, s-au adunat ieri, de Ziua Eroilor, la Cimitirul Ostașilor Români din localitatea la o ceremonie de comemorare a celor căzuți în luptele…

Igor Dodon exclude varianta în care rămâne fără funcția de președinte al Republicii Moldova

„În calitate de președinte al Republicii Moldova, eu nu examinez opțiunea de a pleca din funcție”. Declarația a fost făcută de Igor Dodon, care a adăugat că o asemenea decizie…