O nouă specie de dinozaur cu creastă a fost identificată în Mexic

O echipă de paleontologi din Mexic a identificat o nouă specie de dinozaur după găsirea, în urmă cu aproape zece ani, a unor rămăşiţe fosilizate vechi de 72 de milioane de ani, a anunţat joi Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic (INAH), relatează agerpres.ro.

Noua specie, denumită Tlatolophus galorum, a fost identificată ca fiind un dinozaur cu creastă după ce 80% din craniul său a fost recuperat, permiţând experţilor să îl compare cu alţi dinozauri de acest gen, a precizat institutul.

Cercetarea, la care au participat şi specialişti de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic, a început în 2013 după descoperirea unei cozi articulate în statul mexican Coahuila (centru-nord), unde s-au făcut şi alte descoperiri.

„Odată ce am recuperat coada, am continuat să săpăm sub locul în care se afla. Surpriza a fost că am început să găsim oase precum femurul, scapula şi alte elemente”, a declarat Alejandro Ramírez, un om de ştiinţă care a participat la descoperire.

Oamenii de ştiinţă au putut apoi colecta, curăţa şi analiza alte fragmente osoase din partea frontală a corpului dinozaurului.

Paleontologii se aflau în posesia crestei dinozaurului, care măsura 1,32 metri lungime, precum şi a altor părţi ale craniului: maxilarele inferioare şi superioare, bolta palatină şi chiar o parte cunoscută ca neurocraniul, unde se afla creierul, a mai spus INAH.

Institutul de antropologie mexican a explicat, de asemenea, semnificaţia numelui – Tlatolophus galorum – pentru noua specie de dinozaur. Tlatolophus este format din două cuvinte – un termen din limba indigenă mexicană nahuatl, care înseamnă „cuvânt” şi termenul grecesc care înseamnă „creastă”. Galorum se referă la persoanele implicate în activitatea de cercetare, a mai spus INAH

Preluat: https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/o-noua-specie-de-dinozaur-cu-creasta-a-fost-identificata-in-mexic

 » Citește tot articolul pe www.Historia.RO

Lasă un răspuns