Mircea la Rovine și categorica victorie împotriva lui Baiazid

Locația exactă a luptei de la Rovine este una încă disputată de istorici, informațiile din diverse surse contemporane bătăliei ori imediat ulterioare fiind, deseori, contradictorii. Astfel, unele cronici turcești amintesc ca loc undeva pe cursul Argeșului, în timp ce alte surse vorbesc despre cursul Dunării. Două cronici, una sărbească și una raguzană, reletează că bătălia a avut loc undeva în zona orașului Craiova de astăzi teorie susținută și de o cronică românească din secolul al XVII-lea. Un alt loc propus este reprezentat de locurile mlăștinoase de la Făcai, Balta-Verde, Podari, Popoveni, de lângă ruinele castrului roman Pelendava.

Așa cum am precizat mai sus, nu doar locul bătăliei este unul disputat de către cornici și istorici, ci și data la care aceasta a avut loc. Cronicile sârbești, de pildă, citate în secolul al XIX-lea de istorici precum Pavel Jozef Šafárik, susțin că bătălia a avut loc pe data de 10 octombrie 1394. Pe de altă parte, B.P. Hașdeu, analizând unele documente turcești și bizantine, primele dintre ele amintind de moartea unor vasali ai sultanului în lupta de la Rovine, precum Constantin Dragas, decedat la 17 mai 1395, concluzionează că aceasta este, în realitate, data corectă la care bătălia avut loc. O a treia teorie, suținută de istorici precum Papacostea, afirmă că, de fapt, în locul numit Rovine ar fi avut loc două bătălii, în două momente diferite, așadar ambele date ar fi corecte.

Laonic Chalcohondil relatează că, anterior luptei, Mircea a dispus evacuarea populației valahe civile către munți, după care a așteptat ca turcii să-și maseze forțele într-o singură tabără militară unitară, cu scopul de a-i atrage într-o zonă mlăștinoasă, acolo unde numărul trupelor otomane nu ar mai fi putut reprezenta un factor decident în soarta luptei.

Moment al bătăliei (reprezentare artistică)

Raportul forțelor oponente la Rovine era unul net în favoarea otomanilor, care dispuneau de 40.000-50.000 de ostași, în timp ce voievodul valah se afla în fruntea unei armate formate din aproximativ 10.000-12.000 de oameni. Cronicile relatează că sultanul Baiazid, încrezător în superioritatea numerică a armatei sale, a orodonat un atac frontal, în direcția zonei mlăștinoase, care, anterior și pe ascuns, fusese înconjurată de trupele lui Mircea. Prinși în noroi și în vegetația deasă, așadar cu mobilitate foarte scăzută, turcii au fost atacați de ostașii valahi, buni cunoscători ai locurilor și ai căilor de acces formate din pământ solid din zona mlaștinilor.

 » Citiți întreg articol în magazinul istoric 1859.eu

%d blogeri au apreciat: