Istoria nu îi iartă pe trădători: ce au pățit opozanții lui Antonescu

Pe 23 august 1944 regele Mihai, cel care conducea formal România, avea să dispună arestarea mareșalului Antonescu. A avut atunci alături de el lideri ai partidelor democratice și comuniști.

A fost o trădare clară… să o spunem pe fața.

Antonescu reușise să redreseze țara după marele colaps teritorial din 1940 și de care se făcea responsabilă Casa Regală a României prin persoana lui Carol I.

În 1944, când armata sovietică era la granițele României, mareșalul Ion Antonescu căuta alianța cu occidentalii. El era total dezinterasat de o capitulare în fața lui Stalin deoarece acest lucru era similar cu o înfrângere.

Nu a apucat mareșalul să își ducă misiunea la îndeplinire deoarece regele Mihai avea alte planuri: cedarea necondiționată a țării în mâna imperiului sovietic al răului.

Antonescu avea să fie arestata și apoi dus la Moscova. Readus în România a fost judecat de un tribunal sovietic popular și condamnat la moarte prin împușcare. A fost o moarte demnă de un militar, rapid și fără umilința detenției. Stalin nu era străin de această decizie. Alături de el avea să moară și bunul său prieten Mihai Antonescu.

În scurt timp regele Mihai avea să fie izolat, comanda statului să îi fie luată și ulterior să își negocieze abdicarea, plecare în occident și cedarea totală a puterii către sovietici. Un rege nu își abandonează poporul doar mort, însă Mihai a călcat pe urmele tatălui său amorezat.

Dar și cei care au fost alături de regele Mihai la momentul arestării au avut o soartă cumplită. Toți cei care au participat la marea trădare aveau să aibă o soartă grea, cruntă, mai dificilă decât a mareșalului pe care îl trădaseră.

Majoritatea, fie ei comuniști sau democrați, au fost arestați și condamnați sub diverse pretexte. Majoritatea aveau să își găsească moartea în umilință în gulagurile organizate de ruși în România.

Tocmai de aceea este de reținut că istoria niciodată nu iartă.

%d blogeri au apreciat: