Bulgaria: Se închid hoteluri la Nisipurile de Aur | .News

Hotel din Bulgaria (sursa foto: Needpix)

La Nisipurile de Aur au început deja să se închidă hoteluri din cauza absenței turiștilor. Unele vor închide săptămâna aceasta, altele au făcut-o deja la 15 august, a declarat, pentru Travel News, Gheorghi Șerev, președinte al Uniunii Hotelierilor din stațiunea Nisipurile de Aur.

Potrivit acestuia, motivul terminării mai devreme a sezonulului este legat de anularea zborurilor charter ale touroperatorilor germani cu destinația Varna. Ultimele zboruri charter cu turiști germani ale concernului DER Touristik, de care ține marele touroperator ITS, au fost la data de 18 august, informează 24CHASA și Rador.

În prezent, în stațiune sunt în principal bulgari, români, iar de săptămâna aceasta și puțini israelieni. În opinia lui Șerev, foarte puține hoteluri vor fi deschise și în luna septembrie. Destul de multe hoteluri și localuri au rămas închise în acest sezon estival. Germania a plasat, la jumătatea lunii august, regiunile Varna și Dobrici pe lista roșie de călătorii pentru cetățenii ei. Măsura a afectat stațiunile Nisipurile de Aur, Sf. Constatin și Elena și Albena. Regiunea Varna a fost scoasă de pe listă, începând cu data de 23 august, dar deja sunt sistate zborurile. Programul de zboruri charter, prin care sunt aduși turiști în cele trei stațiuni, a fost sistat cu o lună înainte de termen.

 » Read More

Lasă un răspuns