VIDEO // Funeraliile prinţului Philip: Britanicii și-au luat adio de la soţul reginei Elisabeta a II-a

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi duce de Edinburgh, a fost înmormântat sâmbătă, la opt zile de la decesul său, la vârsta de 99 de ani.

Conform Palatului Buckingham, planurile au fost modificate în conformitate cu recomandările actuale privind adunările publice în Marea Britanie, însă aspectele ceremoniei au respectat dorinţele defunctului duce. La ceremonie au participat 30 de persoane, inclusiv trei rude din Germania.

Procesiunea care a însoțit sicriul prinţului Philip a plecat sâmbătă din curtea Castelului Windsor, reşedinţa regală din vestul Londrei şi a pornit spre capela St.George, unde prinţul a fost înhumat. Ultimul drum al prinţului a început la 15:45 (13:45 GMT), iar sicriul a fost transportat cu un Land Rover, care a fost urmat pe jos de membrii apropiaţi ai familiei regale, printre care cei patru copii ai săi.

Condusă de prinţul Charles, moştenitorul coroanei şi de sora sa prinţesa Anne, procesiunea a urmat sicriul până la capela Saint George pentru ceremonia religioasă care a durat 50 de minute.

În linia a treia a cortegiului funerar, în spatele copiilor reginei şi prinţului, s-au aflat cei doi nepoţi William şi Harry. Între cei doi fraţi, ale căror relaţii sunt în prezent tensionate, s-a aflat vărul lor Peter Philips, fiul prinţesei Anne.

Procesiunea s-a desfăşurat în sunetele fanfarei regimentului Grenadier Guards, pe care Philip l-a condus în calitate de colonel timp de 42 de ani.

La ora 17.00, Regatul Unit a păstrat un minut de reculegere în omagiul adus prințului Philip, la începutul ceremoniei de înmormântare a prințului la capela St.George din Castelul Windsor. 

În capela St.George, ceremonia de înhumare a fost oficiată de diaconul de Windsor, care a adus un omagiu curajului, forţei şi loialităţii prinţului faţă de coroană.

 » Citește tot articolul pe www.Historia.RO

Lasă un răspuns