Toate tunurile pe George Simion. Fotografii incredibile care îl deconspiră – CURIERUL ROMÂNESC

Cine îl cunoaște pe George Simion știe că nu este nici pro-rus, nici comunist, nici socialist, nici liberal… el este un luptător pentru drepturile românilor.

Eu de când îl știu face acest lucru și atunci când s-a implicat în mișcarea unionistă a reușit dincolo de Prut să renască spiritul, să ducă cuvântul Basarabia la urechile fiecărui român și să deschidă granița nedreaptă prin acces doar cu buletinul pentru români, iar pentru moldoveni fără viză.

George Simion în anul 2012, când, tânăr fiind, încă mai spera că va putea face unirea cu această clasă politică. La acel moment avea puțin peste 25 de ani și străbătea România și Republica Moldova cu mesajul: Basarabia E România!

A putut face acest lucru până anul trecut când regimul politic de la Chișinău i-a pus o interdicție neargumentată de a mai putea intra în Republica Moldova. A încercat atunci să apeleze la instituțiile statului român și la politicieni să corecteze această nedreptate, dar nu a fost ascultat.

A fost abandonat de România.

Atunci a decis să se lanseze în cursa pentru europarlamentare cu gândul că în acest fel interdicția se va ridica și va putea să facă mai mult pentru românii din țară, de lângă țară și de departe de țară.

George Simion la Facultatea de Istorie în anul 2017 vorbind despre Basarabia. Nu știa el atunci că peste doar trei ani va trebui să pună bazele unei formațiuni politice ca să poată duce mesajul Unirii mai departe.

Nu a fost să fie, căci ca și independent și fără susținerea unui partid politic este greu să intri în mare familie europeană. Să nu uităm că partidele politice primesc sute de milioane de euro de la statul român, că dispun de resursele statului și pe care le folosesc în propriul interes, și au creat o rețea de oameni în societate civilă, de formatori de opinie și în presă cu care conduc țara.

A avut oferte și astăzi putea să fie parlamentar și chiar europarlamentar, dar ar fi însemnat să nu mai fie George Simion ci un mediocru politician dintr-un partid compromis, să servească un grup de interese și nu pe români.

Cu toate acestea a reușit să obțină peste 120 000 de voturi, ceea ce este onorabil.

George Simion în Caravana Unirii. Sute de voluntari au mers atunci în România ca să vorbească despre Basarabia.

George Simion este un luptător. Cine a fost alături de el în acești ani și l-a cunoscut știe prea bine că a făcut pasul spre politică pentru români și nu pentru el.

Este tânăr, puțin peste 30 de ani. La vârsta aceasta majoritatea dintre noi pierdeam timpul. Nu și el.

Ce bine ar fi dacă toți oamenii Moscovei ar purta tricouri cu Basarabia e România, nu s-ar plimba în mașini scumpe, nu ar fura fabrici și devaliza bugetul României, ci ar propăvădui Unirea.

Nu și el.

Va reuși oare George Simion?

Cu siguranță Da că și vă spun de ce:

1. este inteligent;

2. este bine informat;

3. este perseverent;

4. este un luptător;

5. timpul lucrează în favoarea lui.

George Simion după ce a reușit să pună pe masa parlamentului român peste 100 000 de semnături pentru o legislația favorabilă românilor de dincolo de Prut.

În ultima perioadă a căpătat o expunere din ce în ce mai mare. Sistemul a simțit acest lucru și a început cu atacurile la adresa lui pentru a-l compromite. Cum nu îl are la mână cu absolut nimic, folosește clișee și asocieri denigratoare, nefundamentate.

Dar este ceva la care noi ne așteptam și va trebui să neglijăm acest lucru, căci presa este puternic infiltrată de interese și personaje care comentează la o comandă. Faptul că George Simion este deja atacat este dovada că în cifrele lor începe să conteze.

În imagine este George Simion, cel despre care compromișii spun că face jocurile Rusiei. Voi chiar credeți că oamenii Moscovei merg pe jos 2 luni în Marșul pentru Unire? Imaginea este din 2018. Oamenii Moscovei se plimbă în mașini scumpe.

Preluat: https://curierulromanesc.ro/toate-tunurile-pe-george-simion-fotografii-incredibile-care-il-deconspira/

Lasă un răspuns