Super-panglicile ambasadorului Adrian Zuckerman


Mesajul ambasadorului Zuckerman, transmis din SUA către Formul Aspen din România, este antologic. Chiar vesel. Nu se pupă cu realitatea aproape deloc. Ai zice că domnul Zukerman este ambasador într-o altă Românie, nu în cea în care trăim noi în acești ani și în aceste zile.

”România a gestionat criza generată de acest virus cu rigurozitate și cu hotărârea fermă de a-și proteja cetățenii, câștigându-și, astfel, respectul Statelor Unite și al altor aliați din lume. A trimis ajutoare și personal medical în țările vecine și în Statele Unite – vă mulțumesc!”

Eu nu pot decît să rîd! Cuvintele acestea nu sunt decît panglici și bărbi diplomatice. Adică vorbe goale. Ele sunt urmate de altele și mai și:

”Armata română a fost în fruntea coordonării eforturilor acestei națiuni, prin crearea și furnizarea de tărgi și aparate de ventilare și dând dovadă de spirit de conducere. Lumea întreagă a văzut o națiune care luptă să își salveze cetățenii și în același timp își asumă locul care îi revine de drept, de lider în regiune și de forță care va contribui la conturarea lumii moderne, renăscute, în care trăim”.

Adică, mașinile scoase de armată în vremea stării de urgență au contribuit masiv la diminuarea contaminării și la trecerea ei progresivă de la 100 de contaminați la peste 3.000!


Fiind îngăduitori, trebuie să mai adăugăm că domnul ambasador Zuckerman se afla în SUA, însoțind o delegație condusă de ministrul Apărării pentru a semna un un acord bilateral, tip foaie de parcurs privind „cooperarea în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030. Acest acord strategic în materie de apărare va reitera angajamentul Statelor Unite de a ajuta România să se apere împotriva influenței maligne a puterilor străine și să își păstreze integritatea granițelor”.

Mă tem că acest acord bilateral tip „foaie de parcurs” este mai degrabă un „to do list” redactat de americani. Ce mai avem de făcut pentru  ceea ce au stabilit. Căci, nu văd ce ar fi altceva ar putea fi anunțarea lucrărilor de la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, plus investițiile americane în sistemul de telecomunicații 5G! Nu mai rămîne decît să aflăm cam cît ne costă această colaborare, pe lîngă achizițiile din banii reprezentînd 2% din PIB, dedicați exclusiv Apărării și cheltuiți fără licitații pe echipamente americane la prețuri stabilite mai mult de ai lor decît de ai noștri sau de piață concurențială!


Tară a progreselor spectaculoase, a prieteniei beton cu partenerii strategici, România are multe probleme identice cu ale Statelor Unite. Cum să fie altfel? Amenințările Rusei și ale Chinei! Măi să fie! Tot ce nu merge în țara noastră ne vine din Rusia și din China!? Nu cumva exagerarea asta seamănă cu exagerările grosolane din campania electorală și din lupta politică oarbă din SUA?

”România este ținta campaniilor neîncetate de propagandă și a acțiunilor maligne din partea Rusiei și a Chinei. Mass-media controlată de Kremlin și Huawei și stăpânii săi comuniști de la Beijing se încăpățânează să refuze să permită României să meargă pe căile democratice pe care le-a ales poporul român”.  Căile democratice trec obligatoriu prin contractele cu partenerii strategici!

Pe lîngă o vizibilă preocupare față de amenințările la adresa noastră, venite de la Moscova și Beijing, ambasadorul tremură de teama amenințării forțelor interne, aflate în luptă electorală cu „guvernul meu” și cu președintele Klaus Iohannis, zis și „Șapcă americană”:

”Poporul român continuă să se elibereze din cătușele moștenirii corupte lăsate în urmă de regimul comunist. În urmă cu doar două săptămâni, am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanță între națiune și „baronii-tâlhari” roșii care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele, în detrimentul poporului român, pe care au fost aleși să îl deservească. România continuă să ia măsurile necesare pentru a atrage investițiile străine care îi sunt necesare pentru a-și revendica locul care îi revine de drept în fruntea unei Europe revigorate! Este foarte clar că România este deschisă negocierilor, dar nu este de vânzare!”

Carevasăzică, negociatorul a fost și este numai Klaus Iohannis! Cum să fie România de vînzare? Mulți spun că a fost luată pe gratis! Inclusiv capitalul uman super-instruit! Zice ambasadorul Zuckerman tot soiul de cuvinte laudative la adresa calității generațiilor tinere din România. Dar țara sa și alte puteri europene se află la originea emigrației masive de forță de muncă super-calificată. România instruiește la greu, cu sacrificii, pe banii ei storși din taxe, mii și zeci de mii de medici, programatori și ingineri, iar partenerii noștri strategici, europeni și transatlantici, îi iau pe gratis!


Frumos, lăudabil și profitabil! Iată cea mai strălucită fundamentare a emigrației:

”Cu toate acestea, cea mai valoroasă resursă a României sunt generațiile sale tinere, educate și ambițioase. Sfera tehnologiei este în plină dezvoltare, iar tinerii programatori români de la București la Cluj se bucură de o reputație excelentă la nivel mondial. România reprezintă un model de incubator pentru afacerile din domeniul tehnologiei. Este deja un lider la nivel regional și cu sprijinul și parteneriatul nostru puternic, va deveni lider la nivel european și mondial”.

Incubator am fost, incubator am rămas! Dar, cel mai mult ne bucură și ne fac să rîdem propozițiile transmise de ambasadorul Zuckerman la adresa președintelui Iohannis:

” Doresc să salut și viziunea și calitățile de lider ale președintelui Iohannis și ale membrilor guvernului premierului Orban. Vă mulțumesc pentru efortul neîncetat de a asigura atât crearea unei Românii de excepție, cât și de a menține pacea și securitatea. Dumneavoastră făuriți legăturile care aduc Statele Unite și România mai aproape ca niciodată”.

Cum de nu ne-am dat seama că președintele Iohannis și Ludovic Orban „asigură crearea unei Românii de excepție”!? Doamne, ce amețiți mai suntem! Cu toții dorim să salutăm viziunea lui Adrian Zuckerman, ambasador într-o țară pe care și-o imaginează, nu într-una în care s-a născut, iar acum doarme și bea apă!

Preluat: https://www.cotidianul.ro/super-panglicile-ambasadorului-zuckerman/

Lasă un răspuns