În aceste zile de răgaz și înseninare, am zăbovit un timp asupra celor scrise în urmă cu 25 de ani. Era începutul perioadei mele la Evenimentul zilei, după anii de succes ai lui Ion Cristoiu. Mărturisesc că îmi propusesem, așa cum scriam în articolul programatic intitulat ”Încotro?” să trecem la un ziar într-un format quality și la un alt ton de abordare, chiar dacă descopăr acum, peste ani, că și înainte ziarul făcea cam același lucru:
”Nu vom lua în calcul decît presiunea cititorilor, în direcția unui ziar mai bun și a unei vieți mai bune pentru toți românii. În acest sens, facă-se voia lor!”.
A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, cu zeci de nopți nedormite, cu îndoieli, cu despărțiri, cu bănuieli, cu încercări de modernizare, cu trecerea de la ramele de plumb, cu articolele culese rînd cu rînd și literă cu literă, la formatul color, cu editoriale scrise zilnic (ceea ce nu-mi dorisem și nu-mi imaginasem niciodată că voi putea face).
Într-o perioadă scurtă, Evenimentul Zilei avea să devină cea mai importantă investiție străină în presa din România. Grupul Bertelsmann prin divizia sa de ziare și reviste ”Gruner und Jahr AG” avea să marcheze perioada investițiilor europene în presa tipărită din țara noastră.
Întoarcerea mea la cele scrise atunci, în loc să mă bucure, mi-a prilejuit un șir nesfîrșit de tristeți. În primul rînd, mulți dintre cei despre care am scris nu mai sunt. Au trecut în lumea celor drepți. Indiferent de judecățile formulate pe seama lor, de acuze, de critici, de laude sau de obiecții, se adaugă și o picătură de tristețe. Nu mai sunt. Şi peste ani, în absență, cuvintele și-au pierdut din încărcătură și sună altfel. Lista celor care ne-au părăsit însumează pagini întregi de carte și, indiferent ce am scis despre ei, trebuie să adaug și un gînd pios.
Unul dintre gîndurile mele pioase se îndreaptă spre figura Regelui Mihai I. Editorialul ”Revenirea regelui- consolidarea României” se încheia cu o concluzie care avea să fie reluată și în Le Monde: ”Întoarcerea de astăzi a regelui Mihai I poate fi un moment hotărîtor pentru consolidarea Republicii”.
Şi pînă astăzi, chiar așa a fost să fie. Peste ani, l-am văzut pe Majestatea Sa Regele Mihai I de nenumărate ori. Ne-a vizitat și la redacția ziarului și aveam să-i înțeleg condiția de monarh marcat de un destin tragic.
Primul lucru pe care l-am descoperit revenind asupra articolelor mele a fost să realizez, în toată cuprinderea, uriașa mea naivitate. Nu știam multe, n-am înțeles multe și am greșit de nenumărate ori, fără să fiu, la modul conștient, parte la nici un plan. Întîi de toate, am crezut că vom putea schimba multe. N-am schimbat nimic căci lucurile erau deja pe un făgaș pe care continuă și acum. Direcția euro-atlantică a țării noastre era deja bătută în cuie. Era necesară și devenise un proiect obligatoriu.
Privatizarea, oricît era de necesară în majoritatea domeniilor n-a fost decît o cîrpeală de tot rîsul, doar o împărțire de hălci din economie. Uneori un spectacol de operetă ieftină. Ne-a scăpat și urbanizarea. Fiecare a început să edifice după mintea și puterile sale, mutilînd valori străvechi, peisaje mirifice și cîmpuri ideale pentru agricultură.
Captivați de decontul comunismului, de lupta cu fosta Securitate, de impunerea valorilor democratice (care s-au cam schimbat din mers, în funcție de nevoi!) am scăpat din vedere dezvoltarea urbanistică împreună cu infrastructura țării. Anticorupția și reforma n-au fost decît amăgiri. Ne-am lepădat ca proștii de straiele românești ale societății și ne-am aventurat orbește și în obiceiuri care nu ni se potrivesc de nici un fel.
Şi n-am știut cum să blocăm ieșirea la rampă a caricaturilor zgomotoase, de la Becali la Mitică Dragomir, n-am știut cum să-l ignorăm pe Vadim și l-am transformat într-un adversar politic și n-am fost în stare să ridicăm o plasă de protecție în fața valului de personaje aduse de ”Revoluție”. De asemenea, n-am priceput că scotocind după crimele vechii Securități, ”aliații” pun bazele noii Securități și încalecă toate instituțiile publice.
Îmi vine să plîng cînd îmi dau sema cîte greșeli am făcut fără să vreau și că nu mai am timp să corectez nimic.
Singurul lucru pe care îl pot încerca este să mă tem de cele care urmează!