Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL, în urmă cu jumătate de an, la congresul liberalilor din 25 septembrie. Șeful Senatului a avut de partea sa cele mai importante…
UE oferă 3,5 miliarde de euro statelor care primesc refugiaţi ucraineni ~ InfoPrut
Statele membre ale Uniunii Europene vor avea acces imediat la o finanţare iniţială din partea REACT-EU care le va oferi sprijin pentru a răspunde nevoilor de bază ale refugiaţilor din…
Care sunt țările de unde UE va cumpăra cărbune, după interzicerea importurilor din Rusia
Cumpărătorii europeni majorează achiziţiile de cărbune din întreaga lume, după ce Comisia Europeană (CE) a propus marţi noi sancţiuni contra Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune din Rusia şi a…
Ce face Rareș Bogdan?
Nu există om care să mintă în stilul fluviu și să nu se înece pe undeva! Revolta din PNL împotriva caricaturalului Vasilică Cîțu a prilejuit redifuzarea unor scene de pledoarie…
Când ar putea fi organizat un referendum privind neutralitatea Ucrainei?
Organizarea unui referendum privind neutralitatea Ucrainei ar putea dura cel puţin un an, potrivit şefului delegaţiei de negociatori ucraineni, David Arahamia. Oficialul ucrainean a mai afirmat că negocierile de pace…
Elis Pavaje sponsorizează marcarea unor trasee de ciclism și drumeție
Primul segment din traseul Elis Routes din Prahova a fost amenajat în data de 31 martie, in zona Dealu Mare, pe malul Cricovului Sărat, împreună cu voluntarii Elis Pavaje și…
Ministrul Marcel Boloș a prezentat la Timișoara ce sunt instrumentele financiare și cum se pot obține 35 de milioane de euro
Firmele din domeniul tehnologiilor dezvoltate au aflat la Timișoara cum pot accesa 35 de milioane de euro prin intermediul unor noi tipuri de capitalizare a afacerilor, instrumentele financiare. Modul în…
Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții dedicat polițiștilor, pompierilor și jandarmilor
Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții alternative, Nova Protect Fond, care se adresează unor categorii profesionale cu un anumit specific: pompieri, angajați în cadrul Inspectoratului General pentru…
Uniunea Europeană, sprijin de 660 de milioane de euro pentru redresarea economică a R. Moldova ~ InfoPrut
Republica Moldova va primi sprijin financiar de aproape 660 de milioane de euro de la statele europene prin Platforma „Pentru Moldova”. Cei mai mulți bani urmează a fi oferiți sub…
Un urs care a intrat într-o casă din Harghita a fost împușcat de vânători. Animalul rănit a fugit în pădure
O echipă formată din jandarmi, vânători şi reprezentanţi ai Primăriei din oraşul Bălan a intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru îndepărtarea unui urs care a venit în localitate…
Germania, împrumut de 50 de milioane de euro pentru Republica Moldova
Germania va împrumuta Republica Moldova cu 50 de milioane de euro, fără condiționalități, pentru a face față valului de refugiați din Ucraina și costurilor ridicate la energie. „Guvernul german vrea…
Ungaria vrea să facă din Harghita și Covasna ce fac rușii din Lugansk și Donețk – CRITICII.RO
Cocoțat iar pe cai mari, mai mari decât au avut toți strămoșii lui care-și făceau sandviciuri sub șa, Viktor Orban se vede deja despotul luminat al Ungariei până la adânci…
DE CE A FOST ISTORIC MOMENTUL DE IERI DIN PARLAMENT – CRITICII.RO
Discursul președintelui Volodimir Zelenski a fost într-adevăr un moment istoric. Mai ales prin prisma problemelor și gafelor organizatorice. Primele câteva zeci de secunde din mesajul transmis de liderul de la…
Lista premianților la Grammy. Printre nominalizaţi s-a numărat şi Costi Ioniţă (VIDEO)
Gala cu numărul 64 a Premiilor Grammy, care a avut loc în noaptea de duminică spre luni, a adunat câteva dintre cele mai importante nume din lumea muzicii. Printre premianți…
Despre PACE ca dar al lui Dumnezeu, cu părintele profesor Vasile Mihoc
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți,…
Noi sancțiuni pentru Rusia: interdicție la importul de cărbune rusesc, excluderea din piețele financiare a unei mari bănci, interzicerea navelor rusești în porturile UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți al cincilea set de sancțiuni pentru Rusia propus de executivul european. Propunerea Comisiei Europene trebuie aprobată de Consiliul UE (format…
Ciucă nu e un plagiator
ieri la ora 22 2022-04-05 22:03:00 Că N. Ciucă e un plagiator, și încă unul nătâng, care nici să plagieze nu e în stare fără ajutor, pentru mine este evident…
România va expulza 10 reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse la București
Ministerul Afacerilor Externe de la București a declarat ca personae non gratae 10 reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România. „Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea…
Guvernul german renunță la proiectul vaccinării obligatorii pentru persoanele peste 18 ani
Promotorii implementării în Germania a vaccinării obligatorii împotriva COVID-19 de la vârsta de 18 ani, inclusiv ministrul Sănătăţii, Karl Lauterbach, au renunţat la prezentarea acestei iniţiative în faţa Bundestagului (Camera…