Noi descoperiri arheologice, cu ajutorul tehnologiei LiDAR, în Defileul Oltului din Munții Perșani

Arheologii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) au identificat cu ajutorul tehnologiei LiDAR peste 150 de cuptoare de ars piatră pentru var, în pădurile din zona Defileului Oltului din Munții Perșani. Aceste vestigii arheologice ce se datează în perioada secolelor XVIII – prima jumătate a secolului XX, aparțin unui întins peisaj montan meșteșugăresc preindustrial – dezvăluind o componentă importantă a trecutului recent al comunităților locale și a specificului ocupațional regional legat de activități de exploatare a pietrei, lemnului, și de transportul acestora, unele practicate chiar și astăzi, dar la altă scară, centralizat și cu alte mijloace.

Identificarea acestor cuptoare (varnițe) este importantă, mai ales pentru că zona este cunoscută în prezent, în special pentru relieful ei vulcanic spectaculos, acoperit de păduri. Cartarea cuptoarelor a pus în evidență faptul că ele erau asociate perfect monticulilor de calcar rămași izolați în ansamblul reliefului vulcanic, dovedind o bună cunoaștere, de tip tradițional, a geografiei și geologiei locale, informează un comunicat al MNCR. 

Defileul Oltului din Munții Perșani privit dinspre Racoș spre Baraolt, fotografie aeriană panoramică (foto: MNCR)

Cuptoarele pot fi organizate în baterii, fiind adesea însoțite de zone de exploatare manuală a pietrei de calcar. Sunt circulare, amenajate mixt, cu peretele din spate săpat în pământ, iar cu cel cu intrarea și gura de alimentare clădit în pantă, parțial deasupra solului, pentru a facilita accesul. Măsoară între 5 și 10 m în diametru, pe exterior. Ele au fost exploatate probabil în familie, de membrii unor comunități diverse, aflate de o parte și de alta a defileului.

Studii etnografice asupra meșteșugului vărăritului

Studii etnografice realizate în alte zone, în Munții Apuseni, în Depresiunea Beiuș sau în zona Bicazului au arătat că meșteșugul vărăritului se dezvoltă considerabil în Transilvania începând cu zorii secolului al XVIII-lea,

 » Citește tot articolul pe www.Historia.RO

Lasă un răspuns