Mănăstirea Bârsana, moştenire peste veacuri de la voievodul Drag

Localitatea Bârsana este o aşezare străveche, situată pe malul drept al râului Iza, la o depărtare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei. Dacă săpăturile arheologice au scos la iveală relicve care arată că aici au existat aşezări omeneşti încă din epoca hallstattiană, în izvoarele scrise, localitatea Bârsana este atestată începând cu 1326 când, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diplomă prin care sunt întărite drepturile de posesiune asupra moşiei Bârsana, pentru cneazul Stanislau Bârsan, care avea această moşie cu drept de moştenire. Mai târziu, aşa cum reiese din diplomele emise de regele Sigismund de Luxemburg la 30 aprilie şi respectiv 21 iulie 1390, proprietarii moşiei Bârsana erau voievozii Balcu şi fratele său, Drag.

La Bârsana au existat doua vetre monahale, la aproximativ opt – nouă kilometri depărtare una de alta: una în partea sud-estică a hotarului, în locul numit Valea Slatinei, iar alta în partea sud-vestică a hotarului, pe dealul Humâna, la izvoarele văii, care astăzi se numeşte Valea Hotarului, iar în documentele secolului al XIV – lea e amintită cu numele Valea Mănăstirii. Mănăstirea de pe dealul Humâna este atestată documentar de o diplomă din 21 iulie 1390. Până în prezent nu se cunosc alte documente care să ateste existenţa acestei mănăstiri. După tradiţie, Mănăstirea din Humâna a dispărut în secolul al XVIII-lea, când, prin acţiunile uniaţiei, au fost distruse mai multe mănăstiri de pe teritoriul Transilvaniei.

Mănăstirea de pe Valea Slatinei

Este greu de stabilit data la care a luat fiinţă această sihăstrie, totuşi tradiţia spune că mănăstirea din Valea Slatinei a fost „mai veche, mai mare şi mai importantă decât cea din Humâna”. Viaţa monahală în sihăstria din Valea Slatinei se pierde în negura vremurilor, începutul ei poate că a avut loc în secolul al XIII-lea sau în primii ani ai secolului al XIV-lea.

Manastirea era foarte izolată, se afla adâncită într-o pădure de foioase de pe un deal situat la mare depărtare de localitate. Accesul era îngreunat şi din cauza râului Iza, peste care nu exista o punte de trecere în apropiere. De aceea, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, mănăstirea a fost mutată din Valea Slatinei într-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Strâmtorii, iar după mutarea mănăstirii în acest loc, platoul a primit numele Podurile Mănăstirii.

După tradiţie, mutarea a fost facută de către un voievod,

 » Citiți întreg articol în magazinul istoric 1859.eu

%d blogeri au apreciat: