Laura Cosoi trece cu greu peste necazurile din 2020

Laura Cosoi trece cu greu peste necazurile din 2020 și mai ales peste decesul tătălui ei.

Cosmin, soțul actriței a fost alături de aceasta, pe tot parcursul acestei perioade grea și a încercat să o susțină.

„Sfârșitul de an 2020 a fost tare greu pentru noi. Atât de greu încât îmi era teamă să o spăl pe Luna de frică să nu pățească ceva și să moară. De fapt, tot anul a fost un roller coaster de stări. A fost cu bune, dar și cu multe frici, anxietăți, panici. Eu sunt un om optimist, peste medie aș spune, dar în ultima perioadă îmi era din ce în ce mai greu să văd plinul paharului. Poate că a obosit și optimismul și a cerut o pauză. Acum să revină în viața mea cu forțe proaspete”, a scris Laura Cosoi.

„Cel mai greu moment a fost plecarea lui tati la Domnul și, deși timpul trece, dorul crește! Nu există clipă să nu mă gândesc la el, la viața lui, la noi împreună, la lucrurile atât de prezente din relația noastră chiar și acum, când nu mai este! Durerea nu va trece, știu, dar sper să găsesc lumina de la capătul tunelului și să nu mă mai întreb nimic, ci să iau totul așa cum vine! Greu, foarte greu… Lângă mine însă este Cosmin. El este plasa mea de salvare, omul cu care vorbesc până rămân fără cuvinte, gura mea de aer, echilibrul, forța și dragostea nemărginite! După 9 ani știu că el este baza familiei noastre!”, a mai adăugat actrița.

Sursă text: viva.ro

Sursă foto: pagina de Facebook – Laura Cosoi