Istoria Imperiului Roman și, mai apoi, a Imperiului Bizantin, ca urmaș al celui dintâi, consemneaza o serie de lideri care s-au ridicat în ierarhia administrativă până la cel mai înalt nivel, acela al deținerii puterii imperiale, fără a avea o descendență pură latină ori greacă așa cum poate ne-am fi așteptat în fiecare caz. Împăratul Traian (98-117 d.Hr.), de pildă, liderul roman care a dus Imperiul Roman la expansiunea sa maximă, era originar din provincia Hispania (Spania de azi), el fiind adoptat de împăratul precedent, Nerva, succedandu-i, astfel, la tron. La rândul său, împăratul Macrinus (217-218 d.Hr.) avea origini berbere, fiind născut în Algeria de astăzi, iar Filip Arabul (împărat între anii 244-249 d.Hr.) provenea dintr-o familie siriană.
Însă una dintre cele mai importante figuri politice și militare ale secolului IV, perioada în care Imperiul Roman manifestă ultimele zvâcniri de autoritate în plan european și nu numai, este reprezentată de un împărat cu origini traco-dacice: Galerius.
Potrivit Eutoprii Breviarum, Galerius s-a născut în anul 250 d.Hr. aproape de Serdica (Sofia, Bulgaria de astăzi), tatăl său fiind trac, iar mama din Dacia, o femeie pe nume Romula, după cum ne transmite Lactantius. De altfel, numele mamei sale este relevat și de numele pe care Galerius a decis să-l dea unul complex imperial ce cuprindea un palat și monumentul funerar dedicat acesteia, anume Felix Romuliana, localizat în Serbia de astăzi, la Gamzigrad (Zajecar).
PĂSTORUL DEVENIT ÎMPĂRAT
Familia în care s-a născut viitorul împărat era una de condiție modestă, tatăl său fiind păstor, ocupație ancestrală a locuitorilor din spațiul balcanico-dunărean. De altfel, Galerius și-a petrecut prima parte a vieții ajutându-și tatăl în activitățile de păstorit, primind,ulterior, porecla de Armentarius (derivat din latinescul armentum=turmă). Mai târziu urmează cariera militară, evidențiindu-se sub comanda împăraților Aurelian și Probus și avansând rapid pe scara ierarhică a corpului ofițerilor din armata imperială romană.
Recunoașterea capacităților sale militare și administrative vine în anul 293, atunci când este avansat la rangul de Cesar în cadrul Tetrarhiei stabilite de împăratul Dioclețian (o formă de guvernamânt care presupunea împărțirea puterii între patru lideri cu atribuții imperiale, doi Auguști și doi Cesari subordonați lor). Este numit la comanda provinciei Iliria și demarează cu succes campanii militare împotriva sarmaților și goților de la Dunăre, care amenințau granițele imperiului. După câțiva ani, este numit comandat al forțelor romane de la granița estică a imperiului,