Cine sunt câștigătorii concursului din cadrul Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov?

Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov a anunțat câștigătorii concursului de benzi desenate. Anul acesta în cadrul concursului organizat de Festivalul s-au „duelat” 39 de lucrări trimise de 42 de autori români și străini, cu un total 198 planșe, ceea ce reprezintă un record pentru Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov. Șase dintre lucrări au fost declarate câștigătoare.

În contextul crizei actuale, confruntată cu șocul social, economic și cultural al pandemiei de COVID-19, recursul la partea întunecată a istoriei oferă înțelesuri și speranță. De aici și oportunitatea tematicii ,,FRICA ÎN ISTORIE” pentru ediția 2021 a festivalului.

Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2021 este nu numai singurul festival dedicat exclusiv benzilor desenate istorice ci și singurul eveniment cultural la nivel european care propune ,,Frica în istorie” ca tematică de festival, introducând momente de cumpănă din istoria omenirii (războaie, epidemii, catastrofe naturale) în mediul artistic al benzii desenate.

Câștigătorii și poveștile lor sunt:

Emanuel Pavel – ,,Gustar negru”

Vlad Forsea – ,,Vrăjitoare, vârcolaci și vampiri”

Marko Stojanović , Sabahudin Muranović Muran – ,,Others”

Tudor Vidoni – ,,Mașina neagră”

Felician Crișan – ,,Jurnal de pace”

Ionuț Popescu – ,,Frica umană”

Fiecare din cei 6 artisti premiati va primi un onorariu de 1.500 lei brut si vor avea asigurate cheltuielile de deplasare la Festival (transport, cazare și masa). Benzile desenate premiate vor fi publicate în revista ,,Historia”.

Încă de la prima ediție lucrările primite au fost publicate în cataloagele tipărite ale festivalului. Începând cu ediția 2020, iar expoziția outdoor realizată cu lucrările primite este itinerată la nivel național.

Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov este primul festival BD cu tematică istorică. Produs de Asociația Forums alături de Muzeul Județean de Istorie Brașov,

 » Citește tot articolul pe www.Historia.RO

Lasă un răspuns