Care este cea mai mare țară din lume?

Care este cea mai mare țară din lume?

Iată o întrebare la care mulți se aruncă și răspuns că Statele Unite al Americii sau China. Dar nu este așa, nici pe aproape.

Cea mai mare țară din lume are peste 17 milioane de kilometri pătrați. Ea ocupă peste 13% din suprafața totală de uscat de pe Pământ. Îți vine să crezi asta?

Țara cea mai mare din lume este Rusia, asta deși numărul de cetățeni este unul extrem de mic. Țara cea mai mare din lume are însă mare parte din teritoriu nelocuibil deoarece cuprinde deșert sau zona nordică permanent cu temperaturi negative.

Rusia are o suprafață aproape dublă față de Canada, următoarea țară ca și suprafață.

China și Statele Unite ale Americii ocupă locul trei și patru.

Rusia are o populație de puțin peste 140 de milioane de locuitori și se află abia pe locul 11 în topul celor mai bogate state ale lumii. Din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor Rusia se află abia pe locul 69 din lume, o poziția scăzută având în vedere imensitatea teritoriului și resurselor naturale pe care le stăpânește. Spre exemplu Canada ocupă poziția a șaisprezecea cu un PIB aproape de 5 ori mai mare decât cel al Rusiei.

Cel mai mare râu din Rusia este Obi și care o lungime de peste 5 400 de kilometri. Cel mai înalt munte din Rusia este Elbrus și are o înălțime de 5 642 de m.