Arad: Universitatea ”Aurel Vlaicu” înregistrează o creştere cu 30% a numărului de candidaţi..

Universitatea ”Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad a înregistrat o creştere cu 30% a dosarelor de înscriere la facultăţi faţă de anul trecut, conducerea considerând că promovabilitatea mai mare la bacalaureat şi posibilitatea depunerii online a dosarelor au avut o influenţă asupra creşterii numărului de candidaţi.

Înscrierile la facultăţile din cadrul UAV Arad s-au încheiat luni, când fuseseră înregistrate 1.326 de dosare depuse pentru studiile de licenţă, faţă de 1.078 în 2019. Peste 300 de dosare au fost depuse online, iar alte 150 de persoane s-au înscris la facultăţi prin centrele speciale deschise în judeţ.

Rectorul universităţii, Ramona Lile, a declarat, pentru AGERPRES, că „un factor care cu siguranţă a afectat această creştere, vizibilă în majoritatea centrelor universitare, a fost procentul mai ridicat al celor care au promovat bacalaureatul”.

„Ceea ce este important e faptul ca am reuşit să-i convingem pe aceşti absolvenţi să aleagă UAV. Cred că un factor important a fost oferta noastră educaţională foarte bine calibrată la piaţa muncii. În ceea ce priveşte metodologia de înscriere, candidaţii au avut la dispoziţie şi varianta online a înscrierii, mult mai solicitată anul acesta faţă de anii trecuţi, precum şi centrele locale de înscriere din judeţ şi regiune.

 » Citește toată știrea pe AgerPres

Lasă un răspuns