Afacerea Mintia


După publicarea editorialului despre absurdul și ridicolul situației cu privatizarea  centralei Mintia, am primit un mesaj din partea unui cititor.

Textul aparține unui cunoscător în domeniu și semnalează o afacere grosolană. Îmi fac datoria și o aduc la cunostinta cititorilor și a instituțiilor publice îndreptățite sa o cerceteze. 

„La centrala Mintia, scoasă la vânzare de Wirgil, există două grupuri, unul recent modernizat de 210 MW și unul nou nouț de 230 MW, încă nemontat. Directorul Vaida a fost schimbat de liberali din postul de director general cu un inginer constructor din Hunedoara. Aparent pe motive politice, dar știm că doctrinele azi sunt poveşti, era omul competent și dezvolta centrala, contrar planului de distrugere în prag de finalizare azi.

Grupul nou poate fi ușor vândut în lumea a III-a cu 200 mil $,iar cel modernizat cu min 150 milioane.Toate grupurile existente azi se pot ușor vinde cu alți min 300 mil $.Chiar dacă prețul obținut va fi cel cerut la licitație, cca. 90 mil. euro, vedem afacerea cu min. 65 milioane la cel care devine câștigătorul licitației. Ce va păți el daca nu va face centrală pe gaze/ sre de 800 MW din documentele licitației? Ce au pățit și toți cei care s-au angajat la investiții și nu le-au făcut, nimic adică!? Restul instalațiilor, chiar la fier vechi valorificate, vor depăși cei maximum 60 milioane plătiți statului slab. Cine ar putea bloca nenorocirea? Subminarea economiei nu mai este incriminată de codul penal, deci până atunci, liber la jaf!

Nota: sre=surse regenerabile de energie.

Preluat: https://www.cotidianul.ro/afacerea-mintia/

Lasă un răspuns