NASA a publicat luni o înregistrare video spectaculoasă ce prezintă coborârea roverului Perseverance pe Marte, prima de acest tip din lume, după sosirea pe „Planeta Roșie” a acestei misiuni spațiale, concepută pentru a detecta eventualele urme ale unor forme de viață microbiană.
Videoclipul publicat de NASA dezvăluie imaginile filmate de mai multe camere amplasate în diverse zone ale modulului de asolizare, după intrarea lui în atmosfera marțiană: una arată deschiderea parașutei supersonice, o alta, situată sub rover, prezintă scoarța marțiană ce pare că se apropie cu rapiditate, iar alte două au surprins momentul în care roverul american, suspendat cu trei cabluri, a fost depus pe sol, notează Agerpres.
„Este pentru prima dată când am putut să înregistrăm un eveniment precum o asolizare pe Marte”, a declarat într-o conferință de presă Michael Watkins, directorul Jet Propulsion Laboratory, unde a fost construit roverul american.
Roverul Perseverance era protejat de un scut termic în momentul în care a intrat în atmosfera marțiană, cu o viteză de 20.000 de kilometri pe oră. În acel clip video poate fi văzut scutul termic după ce a fost abandonat pe scoarța marțiană. Opt retromotoare au încetinit apoi coborârea roverului, iar în imaginile difuzate de NASA poate fi văzut praful marțian propulsat sub efectul acestora.
Camerele care au surprins aceste imagini istorice sunt camere comerciale standard, care au fost adăugate în structura roverului fără a fi conectate la sistemul său central de comenzi, pentru a nu îi perturba funcționarea.
Perseverance este cel de-al cincilea rover trimis de NASA pentru a explora suprafața lui Marte, după Sojourner, Spirit, Opportunity și Curiosity. Perseverance este însă primul rover care va culege mostre de sol de pe Marte și le va depozita la suprafața planetei, de unde vor fi preluate de o misiune ulterioară și vor fi aduse pe Pământ pentru a fi studiate.