Claudiu Târziu: Libertatea religioasă a fost îngrădită în pandemie. Cei vinovați trebuie să răspundă

Claudiu Târziu a făcut o interpelare către premierul Florin Cîțu privind îngrădirea libertății religioase a credincioșilor români în timpul pandemiei de coronavirus.

Este vorba despre ordinul comun din 15.02.2020 emis de Secretariatul de Stat pentru Culte, care cerea Bisericii să evite „oferirea împărtășaniei în condițiile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință”.

Claudiu Târziu consideră că ordinul emis de Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, constituie abuz în serviciu. Acesta mai este acuzat că „a emis și avizat acte juridice restrictive de libertate religioasă, cu încălcarea gravă a legii” și că „de la începutul pandemiei nu a inițiat nicio politică publică de protejare a libertății religioase”.

„Cum justificați menținerea sa în funcție?”, întreabă Claudiu Târziu în interpelarea sa către Premier și Secretarul General al Guvernului.