Peste 50 de cimpanzei au murit într-o rezervaţie din Sierra Leone între anii 2005 şi 2018 din cauza unei infecţii 100% fatale, a cărei cauză nu era cunoscută, însă o echipă de cercetători a anunţat că ar fi depistat cauza.
Ecologul-infecţionist Tony Goldberg a fost uimit în 2016 când a aflat că o infecţie misterioasă ucide rapid cimpanzeii dintr-o rezervaţie luxuriantă situată în pădurea tropicală din Sierra Leone, relatează Agerpres.
„Nu era subtil – cimpanzeii se clătinau şi se poticneau, vomitau şi aveau diaree. Uneori se duceau la culcare sănătoşi şi dimineaţa erau morţi”, îşi aminteşte Goldberg de la Universitatea din Wisconsin, Madison.
Chiar şi atunci când medicii veterinari le administrau antibiotice şi lichide, îi înveleau în pături calde şi îi izolau în incinte mai mici în încercarea de a limita răspândirea infecţiei, ei mureau. Cel puţin 53 de exemplare au pierit în sanctuarul pentru cimpanzei Tacugama între anii 2005 şi 2018.
Potrivit constatărilor lor, publicate miercuri în Nature Communications, o nouă specie de bacterie în formă de trifoi a fost depistată în probe de ţesut de la 13 cimpanzei care au murit, dar nu şi în probe de la 14 cimpanzei sănătoşi.
Misterioasa boală gastrointestinală şi neurologică nu a infectat medicii veterinari sau alţi oameni.
Ruda cea mai apropiată a acestei bacterii este Sarcina ventriculi, o cauză rară a bolilor gastrointestinale care infectează oamenii, precum şi bovinele, pisicile şi caii.
Deşi cercetătorii îşi fac griji în legătură cu orice nouă afecţiune care ar putea face trecerea între maimuţe şi oameni, principala lor preocupare este că se va răspândi la cimpanzeii din alte rezervaţii şi în sălbăticie.