Jurnalistul Victor Ciutacu (50 de ani) a fost invitatul emisiunii GSP Live în această dimineață, în cadrul căreia le-a criticat în termeni duri pe handbalista Cristina Neagu (32) și jucătoarea de tenis Simona Halep (29).
„Nu am nimic cu Simona Halep și Cristina Neagu, amândouă sunt niște talente uriașe, dar au ajuns să își fie dăunătoare lor însele și angrenajelor în care teoretic ar trebui să funcționeze ca rotițe”, a declarat Ciutacu despre două dintre cele mai mari sportive ale României.
Victor Ciutacu, despre Cristina Neagu: „Mult prea orbită de lumea marketingului”
Pe Cristina Neagu, jucătoarea de handbal care a avut o prestație sub așteptări la Campionatul European din Danemarca, pe care România l-a încheiat pe locul 12, Ciutacu a acuzat-o că este mult prea interesată de partea financiară și prea puțin pasionată de handbal în prezent.
„Cristina e mult prea ocupată și o înțeleg, omenește vorbind – de stabilitatea ei financiară, de poveștile ei personale. Cristina poate să pozeze pe de-o parte în salvatorul nației la handbal și pe de altă parte să se căpătuiască, pentru simplul motiv că are o vârstă și la un moment dat o să se lase. Nu o să inventeze noul iPhone apoi, va trebui să trăiască din ce a reușit să acumuleze în anii de glorie. Cristina este mult prea orbită de lumea asta a marketingului, în care nici măcar nu strălucește, că nu are contracte ca Messi și Ronaldo, dar încearcă și reușește să obțină niște venituri din chestia asta. Handbalul mi se pare o chestie auxiliară cu care să vândă băuturile energizante, cardurile de credit și așa mai departe”, a spus Victor Ciutacu.
Victor Ciutacu: „Cristina Neagu pare că joacă din obligație”
„Cât a fost accidentată Cristina și ulterior în perioada pandemiei icnea și suferea pe Facebook că vai, cum așteaptă ea să se întoarcă pe teren și ce nasol e să nu joci. Acum, când a avut momentul să joace, e cam deranjată că joacă des. În timpul accidentărilor anunța pe toată lumea că aiba așteaptă să se refacă și să joace, iar acum i se pare că joacă cam des.
Dincolo de limbajul corpului îi văd declarațiile, este foarte deranjată că joacă la 48 de ore, la 72 de ore. Dar lunile în care nu a jucat deloc, din ce motive or fi fost, alea nu se pun? Hotărăște-te, ori poți să joci rar, ori des. Să vezi surpriză pentru Cristina Neagu, există oameni precum Messi sau Ronaldo, echivalenții ei din alte domenii, care joacă din 3 în 3 zile și pe care nu i-am auzit să fie triști la televizor din cauza asta.
Sportul ăsta se face în primul rând din pasiune, Cristina Neagu pare că o face din obligație. E păcat pentru un talent uriaș. Când nu mai poți, și probabil Cristina nu mai poate la nivelul cu care ne-a obișnuit, începi să-ți cauți scuze. Așa se întâmplă în general la sportivi”, a adăugat Victor Ciutacu.
În schimb, Simona Halep, numărul 2 mondial în tenis, a fost acuzată că este prea fițoasă, motiv pentru care colaboratorii ei de-a lungul timpului nu doar că s-au retras, dar au și vorbit-o de rău.
„Nu te-ai săturat și tu de fițele lui Halep? Voi (presa) sunteți sub nivelul intelectual și social al domnișoarei ca să vă bage în seamă, ea discută doar cu presa străină, și cu ăia doar când vorbesc frumos despre ea. Simona ar trebui să lase nasul mai jos și să nu uite de unde a plecat.
Absolut toți de-a lungul istoriei care au avut roluri mai mult sau mai puțin determinante în evoluția ei ori s-au retras scârbiți, ori spun cuvinte deloc măgulitoare la adresa ei. Sunt toți nebuni și ea singura normală? Mie mi se pare că Simonei îi lipsește un staff cu adevărat profesionist din motive de machidonism, de ținut de bani, neîmpărțit cu nimeni altcineva. E singura care stă cu doi cetățeni de cârpeală prin jurul ei și totul se învârte în jurul lui tac-su”, a spus Ciutacu.
Sursa text: gsp.ro
Sursa foto: capital.ro