Într-o lume afectată de pandemia de Coronavirus, într-o lume în care frica ne-a paralizat și în care economiile naționale sunt la pământ, este esențial să găsim soluții pentru ieșirea la liman.
Nici economia României nu face excepție, iar prima soluție, de fapt singura pe care o văd momentan, este reprezentată de turism. Avem o țară superbă și nu sunt cuvinte mari. Alte țări care nu au nici un sfert din potențialul turistic al României, primesc turiști într-un număr impresionant și încasează venituri la care noi nici nu putem visa.
Am fost deunăzi la Orșova, o zonă minunată, dar prea puțin cunoscută publicului larg. O localitate cu un mare potențial, dar lăsată în paragină. La fel ca Orșova sunt multe alte zone din țară. Implicarea statului este minimă, dar pe lângă faptul că nu face nimic, mai pune și piedici investitorilor privați prin condiții și taxe aberante.
Turismul poate fi motorul economiei, mai ales având în vedere faptul că are efecte și asupra altor domenii. Dau exemplul unei pensiuni sau al unui hotel. Există angajați care își întrețin familiile și care rulează banii în circuitul economic. Există furnizori de mâncare care livrează produse. Există magazine și mici afaceri care supraviețuiesc în zona respectivă pe baza cumpărăturilor pe care le fac turiștii. Lista exemplelor poate continua.
Se poate realiza acest lucru print-o implicare totală a celor care au competențe în acest sens. Dar, oare, se dorește cu adevărat?
Cum se poate face? Vă prezint doar câteva exemple:
Este nevoie de Programe prioritare de dezvoltare a turismului: Delta Dunării – „Delta Europei”, Superschi în Carpaţi, Parcuri turistice, Cabane montane, Salvamont, Turism balnear – „Turism de sănătate”, Ecoturism în România. De asemenea, promovarea turismului cultural şi religios în România.
Trebuie să lucrăm la imaginea pe care o avem în exterior, imagine șifonată tot din cauza noastră. Este nevoie de crearea unei imagini turistice pozitive şi corecte a României pe pieţele turistice externe, recâştigarea şi dezvoltarea pieţelor emitente tradiţionale sau a altor pieţe netradiţionale şi sporirea numărului de turişti străini.
Obligatorie este participarea la târgurile de turism din străinătate şi concentrarea resurselor financiare pentru cele mai importante . Trebuie incluse produsele turistice româneşti în cataloagele marilor firme tour operatoare din Germania, Franţa, Italia, peninsula Scandinavică, Canada, SUA, China, etc. De ce nu, chiar realizarea şi prezentarea pe marile canale de televiziune din lume a unor spoturi publicitare cu produsele turistice reprezentative pentru România.
Trebuie stimulați și cei care oferă servicii în turism prin acordarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă de maximum 10 ani pentru dezvoltarea şi modernizarea cabanelor de munte şi a dotărilor aferente. O altă soluție ar putea fi subvenţionarea cu 50 % a nivelului dobânzii de împrumut din BugetulMinisterului care se ocupă de turism.
Soluții sunt, dar se dorește cu adevărat acest lucru?
Turismul, singura salvare!